Asociatie: Guvernul a redus la 20% sprijinul pe ameliorarea raselor de animale

Asociatie: Guvernul a redus la 20% sprijinul pe ameliorarea raselor de animale


Guvernul actual a redus la 20% sprijinul pe ameliorarea raselor de animale din Romania, iar decizia poate duce la o scadere a efectivelor, a spus Dan Neata, director Asociatia crescatorilor de ovine Dacia, in cadrul unei dezbateri online.

"Guvernul actual a redus la 20% sprijinul pe ameliorarea raselor de animale din Romania. Este fata nevazuta a acestui aspect. Prin ameliorare se creeaza performante, se creeaza greutati, se creeaza dezvoltare corporala optima incat sa fie Romania capabila sa asigure din ce in ce cantitati mai sporite la export. L-ai redus 20% putem sa inchidem portile si sa mergem acasa....In 2006 cand am externalizat controlul oficial al performantelor si registrele genealogice tocmai aceste probleme le spuneam, ca se vor dezvolta, vor ajunge sa creeze alte modele de animale, le-au creat, sunt extraordinare, competitive cu toate tarile Uniunii Europene. Si ganditi-va ca Romania este pe locul 2 - 3 in Europa in ceea ce priveste efectivele, dar nimeni nu a venit sa vada calitatea efectivelor. Este de-a dreptul exceptionala fata de data cand s-a inceput reorganizarea ameliorarii in Romania. Acum am venit si am taiat. Odata cu taierea acestui sprijin mai dispare inca unul catre crescatori, sprijinul voluntar cuplat dat pe performante pentru faptul ca oamenii nu mai au animalele in control, nu mai sunt inscrise si automat sunt eliminati de la sprijinul voluntar cuplat", a declarat Dan Neata, la dezbaterea "Zootehnia romaneasca, sub asalt", organizata de eurodeputata Carmen Avram, membra a Comisiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala a Parlamentului European (AGRI).

 

Acesta a spus ca de aici rezulta o scadere dramatica a efectivelor. Dan Neata a mentionat ca Romania nu poate consuma toate cantitatea de carne produsa in sectorul ovin si este nevoie de export.

 

Carmen Avram a subliniat in cadrul evenimentului ca zootehnia pare "incoltita" din toate partile. Zootehnia este unul dintre sectoarele luate in vizor de noua strategie "De la ferma la furculita", dar este si indirect vizata de strategia Comisiei Europene privind reducerea emisiilor de metan, de noul Plan european pentru combaterea cancerului si chiar de Acordul Mercosur. Peste toate acestea, transportul animalelor vii face obiectul unei comisii speciale de ancheta care desi ar trebui sa analizeze deficientele actualului regulament european si sa recomande imbunatatiri, pare ca urmareste cu orice pret interzicerea comertului cu animale vii in Europa.

 

Ea a semnalat ca oprirea exportului de animale vii ar insemna disparitia unuia dintre putinele sectoare ramase performante la noi in tara.

 

"Am sa va dau pentru inceput cateva detalii despre strategia "De la ferma la furculita" care este un dosar fierbinte pe masa Comisiei pentru Agricultura in aceasta perioada, la care au fost depuse nici mai mult nici mai putin decat 2.295 de amendamente si asta spune destul de mult despre interesul imens al Parlamentului si al sectorului agricol pentru aceasta strategie. Plecand de la premisa ca modul in care producem si consumam mancare are un impact asupra mediului, biodiversitatii, bunastarii si sanatatii animalelor, Comisia Europeana vrea sa puna sectorul agroalimentar pe traiectoria green - deal-ului si sa-l faca sustenabil. Scopul este in mare parte binevenit, insa unele amendamente ar putea avea un rezultat nociv la adresa sectorului zootehnic", a declarat Carmen Avram.

 

Ea a oferit cateva exemple. Astfel, in paragraful 20 din draftul de raport se vorbeste o schimbare la scara larga a consumului de alimente si se recomanda un consum redus de carne rosie si procesata. Tema, care apare si in alte paragrafe, pune o mare problema deoarece arata ca exista un plan de diminuare a consumului de carne si deci o reducere a numarului de animale crescute. Mai sunt si alte amendamente care cer reducerea de pe piata a volumelor de carne si produse lactate precum si a consumului acestora. Altele cer inclusiv reducerea numarului de animale crescute la nivel european pentru carne, lapte, oua si interzicerea dezvoltarii unor noi ferme sau unitatilor de productie.

 

Un alt capitol se refera la etichetarea produselor alimentare in functie de impactul consumului asupra sanatatii. Ea a spus ca exista deja un model, nutriscor, care este sustinut de Franta si implementat deja de cateva state, printre care si Belgia. Sistemului i se mai spune informal "semafor". Acesta are litere de la A la D, unde A are culoarea verde si reprezinta un produs sanatos, iar D are culoarea rosie si reprezinta un produs nesanatos. Carmen Avram a explicat ca sistemul acesta de etichetare este potential periculos pentru ca potrivit acestuia produsele traditionale, in special cele din carne, cum ar fi sunca sau mezelurile, ar fi etichetate cu litera D, adica nesanatoase, in timp ce altele, sintetice, precum cerealele ori bazele de praf din care se fac prajituri ar trece drept sanatoase.



Poti fi interesat si de