Arad: Populatia de mistreti a scazut sub 10% fata de 2019
Marti, 20 Septembrie 2022

Marti, 20 Septembrie 2022
Directorul Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Rosu, a declarat ca PPA a redus foarte mult populatia de mistreti in ultimii ani.
'Se estimeaza ca avem sub 10% din populatia de mistreti care exista in 2019, iar cauza mortalitatii este virusul pestei porcine africane. De cand a izbucnit epidemia, virusul a fost confirmat la aproximativ 400 de mistreti, majoritatea gasiti morti pe fondurile de vanatoare', a spus Marcel Rosu.
In 2019, conform unei evaluari a fondului cinegetic, in judetul Arad exista un efectiv de 6.638 mistreti, in timp ce, potrivit planului national de combatere a pestei porcine africane la mistreti, ar fi trebuit sa existe cel mult 1.200 de capete la acea data. Acum ar exista sub 600 de exemplare.
DSVSA Arad precizeaza ca pesta porcina africana nu mai este prezenta in judet, iar ultimul caz a fost inregistrat in luna martie. Totusi, din 2019, in judet au fost afectati sau ucisi preventiv in focare aproximativ 48.000 de porci domestici (din ferme sau gospodarii).
Directorul Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, Nicu-Mircea Deme, a declarat ca ideea lansata de unii fermieri de a fi eliminati complet mistretii de pe teritoriul Romaniei pentru o perioada de cativa ani, pentru eradicarea pestei, nu ar putea fi aplicata.
'Este un lucru imposibil eliminarea populatiei de mistreti. Vanatul se misca, nu e ingradit de frontierele dintre tari. Nu avem cum sa-i excludem din natura. De altfel, eu sunt de parere ca nu mistretul e factorul principal de transmitere a pestei, pentru ca au existat si cazuri de ferme de porci bine securizate si totusi virusul a patruns. Factorul uman care a avut acces in aceste ferme a dus acolo virusul', a spus Deme.
Directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Musca, declarase la sfarsitul saptamanii trecute ca pretul carnii de porc s-ar putea dubla in urmatoarea perioada, iar una dintre cauze este pesta porcina africana, care a redus efectivele de porci din Romania, astfel ca 'la ora actuala se importa circa 85% din carnea de porc consumata in Romania'.
Musca arata ca autoritatile nu au luat masuri suficiente pentru a se combate pesta, iar porcii mistreti sunt in continuare principalul vector de raspandire a bolii.
'Nu au facut dezinfectare, nu au facut ingroparea cadavrelor din padure (ale porcilor mistreti - n.r.). Toate tarile din Europa fac goana pentru a distruge si a preintampina raspandirea pestei porcine africane, la noi mistretul s-a dovedit foarte clar ca a fost vectorul cel mai important. Nu gospodariile populatiei au fost cel mai important vector, pentru ca la gospodarii se intervine foarte usor, repede vin DSV-urile si omoara porcii si au rezolvat problema. Daca n-ar mai fi acest vector care este mistretul, in mod sigur am putea stapani aceasta treaba', declara Dimitrie Musca.
El afirma ca 'singura sansa' ar fi ca populatia de mistreti sa fie 'distrusa in totalitate', iar repopularea sa se faca dupa cativa ani, cand pesta ar disparea complet din Romania.
"Incertitudinile geopolitice şi războiul comercial al lui Donald Trump reprezintă o provocare pen...
Datele prezentate recent nu lasă loc de îndoială: anul financiar 2024 s-a încheiat cu...
Conform datelor actuale de la Biroul de Statistică al Danemarcei, efectivul de porci din Danemarc...