Analiza Footprints AI: Romanii isi gestioneaza bugetele cu atentie, dar nu renunta la mici placeri

Analiza Footprints AI: Romanii isi gestioneaza bugetele cu atentie, dar nu renunta la mici placeri


Retailul romanesc reflecta o combinatie intre pragmatism si dorinta de rasfat, conform celei mai ample analize a obiceiurilor de consum din Romania, realizata de Footprints AI, companie romaneasca de tehnologie ce produce si comercializeaza una dintre cele mai avansate platforme de retail media si retail data insights din lume si opereaza cea mai extinsa retea de retail media din Romania si din Europa Centrala si de Est.

Femeile genereaza aproape 60% din tranzactiile din retailul romanesc, iar segmentul 35-54 de ani domina consumul prin stabilitate financiara si orientare catre produse de calitate, in timp ce familiile cu copii contribuie cu aproape 35% din vanzari, reprezentand un segment strategic pentru retaileri.

 

Studiul, bazat pe date anonimizate colectate de la peste 8,5 milioane de consumatori romani, dezvaluie tendintele actuale de consum, preferintele romanilor si factorii care influenteaza achizitiile.

 

Toate aceste date sunt cu atat mai importante cu cat romanii reprezinta cel mai atipic segment de cumparatori, alocand peste 27% din bugetul gospodariei pentru alimente si bauturi nealcoolice, cel mai mare procent din Uniunea Europeana, conform Eurostat, unde media este de putin peste 17%.

 

Pragmatism economic si inclinatie spre produse premium
Intr-o economie marcata de inflatie si ajustari bugetare, romanii continua sa acorde prioritate produselor esentiale, cum ar fi uleiul de floarea-soarelui, zaharul si laptele, care domina cosul de cumparaturi. Aceste produse, accesibile si necesare, reflecta o sensibilitate crescuta la pret si nevoia de a controla cheltuielile zilnice.

 

Cu toate acestea, produsele premium castiga din ce in ce mai mult teren, in special in mediul urban. Categorii precum panificatia furnizata (9,45% din totalul vanzarilor) si gustarile dulci (9,66%) se numara printre preferatele consumatorilor, indicand o tendinta spre confort si auto-rasfat.

 

Dinamica regionala a vanzarilor si preferintele locale
Bucurestiul domina clasamentul national, cu 10,49% din volumul vanzarilor, urmat de Timisoara (7,23%) si Cluj-Napoca (4,58%). Insa, regiunea Sud isi consolideaza pozitia de lider national, contribuind cu 24,16% din vanzarile totale, gratie centrelor urbane dezvoltate si obiceiurilor traditionale de cumparare.

 

In zonele rurale, comportamentul de cumparare se orienteaza in special spre produse esentiale precum uleiul, zaharul si lactatele, consumatorii fiind mai atenti la pret si la necesitatile de baza.

 

In contrast, in marile orase, romanii prefera produse premium si convenabile, incluzand gustarile dulci, apa minerala si carnea procesata, ceea ce indica o adaptare la un stil de viata dinamic si urbanizat.

 

Carnea de porc si pui ramane o categorie centrala in cosurile zilnice ale romanilor, reprezentand impreuna 48% din totalul consumului acestui segment (27% carne de porc si 21% carne de pui), conform datelor Footprints AI.

 

In acelasi timp, lactatele, precum iaurtul, sana si kefirul, au inregistrat o crestere semnificativa, datorita interesului crescut pentru produse sanatoase. Gustarile dulci si sarate reprezinta impreuna 17,5% din volumul vanzarilor, ramanand extrem de populare, cu varfuri de consum in sarbatorile de iarna si de Paste.

 

In aceeasi categorie a preferintelor, bauturile alcoolice si tutunul reprezinta impreuna 6,5% din totalul cheltuielilor gospodariilor din Romania, conform Eurostat, un procent semnificativ peste media europeana de 4,4%. Berea continua sa ocupe, insa, un loc semnificativ, reprezentand aproape 8% din totalul vanzarilor, fiind asociata cu evenimente sociale si consum crescut in sezonul cald, potrivit datelor Footprints AI.

 

Sezonalitatea si influenta sarbatorilor asupra consumului
Studiul Footprints AI evidentiaza impactul semnificativ al sezonalitatii si al sarbatorilor religioase asupra comportamentului de consum. In perioadele de sarbatoare, cum ar fi Pastele si Craciunul, vanzarile de oua si zahar inregistreaza cresteri substantiale, subliniind importanta planificarii promotiilor comerciale.

 

In timpul verii, consumul de bauturi carbogazoase, deserturi racoritoare si inghetata creste semnificativ, reflectand nevoia de hidratare si rasfat. De asemenea, carnatii vrac si produsele pentru gratar ating varfuri de vanzari, aliniindu-se preferintelor pentru socializare in aer liber. In sezonul rece, carnea congelata si preparata devine o alegere populara, oferind solutii rapide si consistente pentru mese calde.

 

retail2

 

Diferentele de consum in functie de gen si stil de viata
Femeile sunt responsabile pentru peste 60% din achizitiile de lactate si panificatie, gestionand cumparaturile esentiale pentru familii. In schimb, barbatii sunt dominanti in categoriile de bauturi alcoolice (bere, spirtoase) si gustari sarate, confirmand preferinte specifice.

 

Grupa de varsta 35-54 de ani este cea mai activa, reusind sa echilibreze achizitiile esentiale cu cele premium. Cuplurile tinere investesc in produse de calitate superioara, cum ar fi bauturile spirtoase si gustarile sofisticate.

 

Obiceiuri de cumparare in functie de zilele lunii si intervalele orare
Romanii isi sincronizeaza achizitiile cu zilele de salariu, cele mai multe tranzactii fiind inregistrate in jurul zilelor de 5 si 20 ale lunii.

Intervalul orar preferat pentru cumparaturi este intre 11:00 si 13:00, cand predomina cumparaturile planificate, iar serile sunt rezervate pentru achizitii rapide dupa programul de munca.

 

„Analiza comportamentului de consum din Romania reflecta o dinamica complexa, in care consumatorii isi gestioneaza bugetele cu atentie, dar nu renunta la mici placeri. Retailerii si brandurile care inteleg aceste nuante si isi ajusteaza strategiile in consecinta vor avea un avantaj competitiv semnificativ. Prin intermediul platformei Footprints AI, oferim insight-uri valoroase care ajuta companiile sa optimizeze stocurile si strategiile de marketing, adaptandu-se in timp real la nevoile pietei”, a declarat Dan Marc, CEO si cofondator Footprints AI.

 

Footprints AI este liderul in solutii de retail media, oferind agentiilor si brandurilor o platforma avansata de analiza, automatizare si inteligenta artificiala pentru planificarea si derularea campaniilor publicitare omnichannel. Platforma permite targetare precisa si analizeaza in timp real impactul asupra vanzarilor, la nivel de produs si magazin. Solutia garanteaza o crestere de pana la 10 ori a veniturilor din surse non-trade in doar 3 luni, fara a compromite controlul asupra datelor, pastrand totul 100% anonimizat si privat. Cu acest avantaj tehnologic, Footprints AI opereaza cea mai avansata retea de retail media din Europa Centrala si de Est. Compania analizeaza si valorifica lunar comportamentul de cumparare a peste 15 milioane de clienti fizici si online, livrand campanii de succes pentru branduri globale. Parteneriatele din regiunea CEE includ retaileri de top precum Profi, Lagardère Travel Retail, Rimi Baltic, Studenac, Tazz (Wolt Romania), Bolt Food, Carrefour, Altex si altii.



Poti fi interesat si de