Amenzi de peste 230.000 lei pentru comercianti care activeaza pe litoral
Vineri, 20 August 2021
Vineri, 20 August 2021
Actiunile de control ale inspectorilor sanitari veterinari si pentru siguranta alimentelor, desfasurate pe litoral, au continuat la unitatile de alimentatie publica amplasate in cele sapte zone de interes turistic: Navodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costinesti si Mangalia.
Potrivit sursei citate, in urma acestor controale au fost aplicate 34 de amenzi contraventionale in valoare de 233.200 de lei si a fost emisa o Ordonanta de suspendare temporara a activitatii pentru un restaurant.
De asemenea, au fost confiscate si retrase de la vanzare 16,6 kg produse alimentare care au fost dirijate pentru distrugere prin incinerare.
Cele mai multe sanctiuni au fost aplicate restaurantelor (15, in valoare totala de 141.200 de lei), urmate de unitati de tip fast-food (5, in valoare totala de 18.600 de lei), baruri (3, in valoare de 30.000 de lei), unitati de tip bufet (3, in valoare de 30.000 de lei), laboratoare patiserie (2, in valoare de 2.400 de lei), braserii (2, in valoare de 2.400 de lei), rulote de tip fast-fost (2, in valoare de 15.000 de lei), beach-bar (1, in valoare totala de 10.000 de lei) si o toneta de inghetata (valoare 1.200 de lei).
Verificarile, au vizat, in saptamana 9 - 13 august, 203 unitati de alimentatie publica, dintre care: 76 de restaurante, 22 de unitati tip fast - food, 27 de magazine alimentare, 16 baruri, 16 unitati de tip bufet, 11 laboratoare de cofetarie/patiserie, opt rulote fast - food, sapte beach-baruri, sase braserii, trei rulote patiserie, doua unitati tip bistro, doua pizzerii, doua tonete de inghetata, un snack-bar, o patiserie, un supermarket si un centru de expediere moluste bivalve vii.
Cele mai frecvente abateri constatate au fost cele privind manipularea produselor alimentare cu incalcarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor; conditii necorespunzatoare de igiena in spatiile de productie; ambalarea si etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare, in vederea depozitarii si valorificarii; depozitarea neconforma a produselor alimentare; depozitarea, alimentelor sub forma de materii prime sau semipreparate impreuna cu produse finite care se consuma fara prelucrare termica; comercializarea directa catre consumatorul final a produselor alimentare in spatii neaprobate sanitar veterinar; functionarea fara documente de inregistrare sanitara veterinara.
ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanta, pune la dispozitia celor interesati numarul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizari, sau se pot obtine informatii referitoare la diferite aspecte din domeniul sigurantei alimentelor.
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...