Alerta maxima. Focar de pesta porcina africana in apropierea unei ferme
Miercuri, 26 Iunie 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019
El a precizat ca virusul a fost descoperit la doi porci aflati in gospodaria respectiva, ambii gasiti morti de catre proprietar, dar ca pana acum nu a fost identificata sursa de contaminare, noul focar fiind la distanta de mai putin de 10 kilometri de cazul confirmat in localitate saptamana trecuta
Miclea a anuntat ca in orasul Babeni si in jurul acestuia, pe o raza de 10 kilometri, au fost inasprite conditiile de biosecuritate, in zona de supraveghere fiind inclusa acum si ferma de porci din comuna vecina, Francesti, unde in prezent sunt peste 25.000 de suine.
'Supravegherea se va face zilnic la tot ceea ce exista in interiorul fermei, iar toti porcii morti sau bolnavi vor fi trimisi la laborator. De asemenea, vor fi facute supravegheri si in gospodariile aflate in jurul fermei si a celor doua focare de pesta porcina din Babeni si, in functie de evolutia bolii, vom lua masurile care se impun', a declarat directorul DSVSA Valcea.
Primul caz de pesta porcina africana din Valcea a fost confirmat in urma cu aproximativ doua saptamani, la un mistret gasit mort intr-o padure din comuna Golesti. Autoritatile sanitar veterinare valcene au precizat, insa, ca pana acum nu a mai fost gasit niciun alt mistret bolnav, in ultima saptamana fiind trimise pentru analize probe recoltate de la 44 de porci salbatici ce au fost impuscati in fondurile de vanatoare din zona.
Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in ...
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...