Actiunile Carrefour in cadere dupa vanzarile slabe din primul trimestru
Vineri, 13 Aprilie 2018

Vineri, 13 Aprilie 2018
In jurul orei 07:01 GMT, titlurile Carrefour afisau o scadere de 3,16%, fiind cel mai slab performer din indicele bursier CAC-40.
Carrefour a oferit o prognoza prudenta pentru acest an dupa ce vanzarile au incetinit in primul trimestru, dificultatile de pe piata franceza sugerand ca lantul de supermarketuri are dificultati cu strategia de relansare. In perioada ianuarie-martie 2018, Carrefour a avut vanzari de 20,776 miliarde euro, usor sub estimarile analistilor. In Franta, unde Carrefour realizeaza 47% din cifra de afaceri, in primul trimestru veniturile au scazut cu 0,1% in ritm anual, dupa o crestere de 1,5% in ultimul trimestru al anului trecut.
Imbunatatirea rezultatelor hypermarketurilor din Franta este o prioritate pentru noul director general de la Carrefour, Alexandre Bompard, care s-a alaturat grupului in luna iulie a anului trecut.
In luna ianuarie, Carrefour a dezvaluit un plan care vizeaza reducerea costurilor si a locurilor de munca, majorarea investitiilor in e-commerce si incheierea unui parteneriat in China, in ideea de a stimula profitul si veniturile pentru a putea concura cu distribuitorul online Amazon.
„Pentru moment, Alexandre Bompard va beneficia de circumstante atenuante, insa pentru ca planul sau de relansare sa fie credibil trebuie sa demonstreze rapid o imbunatatire a performantelor”, a declarat Bruno Monteyne, analist la Bernstein.
Grupul francez de distributie Carrefour, prezent si pe piata din Romania, a inregistrat in 2017 pierderi nete de 531 de milioane de euro, in principal ca urmare a unor deprecieri de active in valoare de 1,3 miliarde de euro.
In Romania, Grupul Carrefour numara 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri Carrefour, 218 supermarketuri (203 magazine Market si 15 magazine Express Orange), 42 de magazine de proximitate Express, zece magazine de proximitate Contact, un magazin de comert online.
Sub sloganul „Jos cu preturile!”, magazinele ATAC propun preturi mici la scara genera...
Compania a inregistrat progrese importante in aceasta directie, iar astazi:- 87% dintre furnizori...
Cel mai mare retailer alimentar european anuntase recent ca va continua sa mentina preturile scaz...