Abdel, Dristor Kebap Macelarie & Market: „Romanii au inceput sa cunoasca beneficiile carnii halal”
Marti, 12 Noiembrie 2024
Marti, 12 Noiembrie 2024
Conceptul este un mix intre macelarie si market, cu produse turcesti, romanesti si arabesti, de la carne halal de vita, oaie, berbecut si miel si specialitati turcesti din carne, lactate, produse de panificatie si bacanie.
Carne Halal de la animale romanesti
Sistemul implementat de fondatorii grupului presupune achizitia de animale vii din ferme locale specializate pe cresterea bovinelor si ovinelor.
„Nu sunt probleme pe partea de aprovizionare, se gasesc suficiente animale in fermele romanesti”, spune macelarul-sef Abdel Karim Azzam Niner.
Animalele ajung apoi la abatorul grupului aflat la circa 60 de kilometri de Bucuresti, unde sunt sacrificate in conformitate cu cerintele religiei islamice (halal). Mielul este sacrificat la varsta de sapte luni, iar vitelul intre noua luni si un an, cu precadere din rasele Blue Belgique, Angus sau Baltata Romaneasca.
Toata carnea proaspata ajunge in macelarie dupa 48 de ore de la sacrificare, timp in care sangele a fost eliminat, iar carnea ramane mai curata. „Romanii au inceput sa cunoasca beneficiile carnii halal, are o textura mult mai frageda”, sustine Abdel.
Are loc o selectie riguroasa a animalelor, apoi a carcaselor, astfel incat la macelarie sa ajunga cele mai bune piese, cu o constanta a calitatii garantata pe tot lantul de productie.
Preparatele turcesti, tot mai cerute de clienti
La Dristor Kebap Macelarie & Market pot fi gasite toate ingredientele necesare pentru a gati acasa, de la carne halal, semipreparata sau macra, produse de bacanie, pana la lipii si deserturi traditionale arabesti.
Ca preparate, nu lipsesc pastrama de oaie si de berbecut, adana kebap, köfte, dar si doua sortimente de mici – cu specific turcesc si o reteta romaneasca.
La capitolul semipreparate, ready tot cook, sunt disponibile fajita de pui, de vitel, vinete umplute cu carne, rosii, cascaval, sau ciuperci umplute, sugiuc cu fistic, frigarui cu carne marinata, diferite piese cu sos, care pot fi gatite rapid acasa. Specialistii testeaza acum un produs din carne afumat, gatit in slow cooker timp de 12 ore.
Mai sunt carnatii ghiudem, care presupun mai multe etape de pregatire pe parcursul a trei-patru zile, ca apoi sa stea timp de cinci zile la uscat. Macelarii folosesc doar membrana de oaie naturala si condimente naturale, iar proportia de carne si grasime este de circa 70% / 30%.
„Cream retete si le ajustam in functie de feedback-ul primit de la clienti. Consumatorii cauta pastrama de berbecut, cotlete, adana kebap si alte produse cu specific turcesc. Sunt vandute cel mai bine, la vita, antricot, Rib-Eye, T-Bone. Gospodinele mai cumpara gat de miel cu os, pulpa fata cu os, dar la fel de bine se vinde si pulpa din spate a mielului, dezosata, pieptul cu os”, explica macelarul.
Din oferta macelariei mai face parte Butterfly - un produs interesant, de inspiratie turceasca. Practic, sunt bucati din vrabioara de miel sau berbecut asezonate cu grasime, formate pe bete de frigarui. Iar pentru gurmanzii pasionati de steak-uri, sunt disponibile produsele premium dry-aged, care au fost tinute timp de trei saptamani in vitrina speciala de maturare.
Abdel Karim Azzam Niner, Măcelar-Șef Dristor Kebap Macelarie & Market
„Clientii trebuie sa mearga pe mana macelarului”
Abdel este macelar de peste 35 de ani, de 10 ani profeseaza in Romania, iar pasiunea pentru carne s-a transmis in familie, atat tatal cat si unchiul lui lucrand in domeniu.
„Un macelar trebuie sa cunoasca toate etapele de productie a carnii, de la selectia animalelor pentru sacrificare, abatorizare, transare, sa stie bine partile carcasei si pentru ce fel de preparate se preteaza, sa se priceapa la gatit si, la fel de important, sa creeze o legatura de incredere cu clientii. Daca exista incredere, iar clientii merg pe mana macelarului, gratarul este reusit”, este de parere Abdel.
Inainte de a comanda produsele din macelarie, clientii sunt intrebati ce anume vor sa gateasca pentru a li se recomanda produsele potrivite pentru a obtine felul de mancare dorit. Bucatile de carne necesita tehnici de gatire diferite, de care consumatorii trebuie sa tina cont pentru a se bucura de rezultate bune la final. Iar macelarul este cel mai in masura sa ii indrume in alegerea pieselor de carne.
Ce ar contine pachetul pentru un gratar reusit, in opinia macelarului-sef Abdel? Produsele potrivite ar fi: frigarui, cotlete, pastrama de miel/berbecut, adana kebap, iar din carne de vita orice piesa cu grasime, pentru ca altfel friptura nu are gust. De la seful macelar aflam si ca romanii, turcii si arabii sunt printre cei mai mari consumatori pasionati de gratar.
Companiile reunite sub umbrela Dristor Kebap sunt active de peste 25 de ani pe piata din Bucuresti, pornind cu lantul de shaormerii care s-a dezvoltat de-a lungul anilor, devenind renumit in tot orasul pentru shaorma cu de toate si kebap.
Articolul complet despre conceptul Dristor Kebap Macelarie & Market poate fi citit in editia nr. 97 a revistei INDUSTRIA CARNII.RO.
Topul preferintelor Tadaaazz 2024 Clasamentul preparatelor preferate de romani este completat de...
Valorile maxime ale ajutorului : - pentru serviciile de intocmire si mentinere a registrului ge...
"Ciorba ocupa prima pozitie in topul preferintelor, fiind cel mai comandat fel de mancare traditi...