ANSVSA și Primăria Sectorului 1 lansează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală
Joi, 23 Aprilie 2026
Joi, 23 Aprilie 2026
Evenimentul marchează o premieră pentru București, reunind peste 70 de producători locali într-un efort comun de a promova tradiția, calitatea și siguranța alimentară. Consumatorii vor avea acces direct la produse autentice, verificate riguros și pregătite după rețete consacrate, sub egida campaniei europene Safe2Eat 2026.
„Misiunea noastră este să fim un sprijin real pentru micii producători și o garanție pentru cetățeni. Prin acest eveniment, oferim publicului acces direct la produse autentice și riguros controlate, construind acea punte de încredere necesară oricărui consumator: un sistem în care mâncăm românește, sigur și gustos,” a declarat dr. Alexandru Bociu, Președintele ANSVSA.
Publicul va avea ocazia să descopere o selecție amplă de produse reprezentative pentru diverse zone ale țării, de la repere consacrate și recunoscute de sistemele de calitate europene precum: Magiunul de Topoloveni, Telemeaua de Sibiu, Pita de Pecica, Plăcinta dobrogeană, Cârnații de Pleșcoi, Telemeaua de Ibănești, Salata de icre de știucă de Tulcea, Batogul de sturion, Cârnații din topor din Vâlcea, Sardeluța marinată, Salinatele de Turda, Salata tradițională de icre de crap, Cașcavalul de Săveni și Novacul afumat din Țara Bârsei.
Oferta este completată de legume din solarii ecologice și uleiuri presate la rece, alături de o selecție de băuturi artizanale ce include vinuri de autor, horincă autentică maramureșeană, pălincă de Bihor și bere artizanală.
Vizitatorii pot retrăi gustul dulciurilor copilăriei prin cozonaci pufoși, miere pură și înghețată artizanală sau pot alege din gama bogată de lactate tradiționale, de la unt și smântână până la iaurt, sana și cașcaval. Nu lipsesc produsele naturiste, precum ceaiurile și extractele naturale din flora locală, toate oferite sub garanția unui control riguros al calității.
Târgul își deschide porțile vineri, 8 mai, începând cu ora 10:30 pentru deschiderea oficială, și rămâne deschis până la ora 18:00. În zilele de sâmbătă, 9 mai, și duminică, 10 mai, vizitatorii sunt așteptați în intervalul orar 08:00 – 18:00.

Într-un comunicat remis AGERPRES, Agricover susţine necesitatea regândirii unor pract...
Potrivit cercetării, consumatorii Glovo încep să consume preparate tradiţionale încă ...
Astfel, de la 1 iulie va fi abrogat art. LXX din OUG 156/2024, care reglementa un nivel distinct ...
