ANSVSA: proiecte pentru atragerea de fonduri europene pentru monitorizarea, controlul si eradicarea unor boli

ANSVSA: proiecte pentru atragerea de fonduri europene pentru monitorizarea, controlul si eradicarea unor boli


Bugetul Autoritatii Nationale Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) pentru anul 2017, in suma de 630 de milioane de lei, a primit aviz favorabil in comisiile reunite de buget-finante din Parlament, cu 24 voturi pentru, patru impotriva si nicio abtinere.

ansvsa laboratorr11Bugetul Autoritatii Nationale Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) pentru anul 2017, in suma de 630 de milioane de lei, a primit aviz favorabil in comisiile reunite de buget-finante din Parlament, cu 24 voturi pentru, patru impotriva si nicio abtinere.


Bugetul ANSVSA pe 2017 se incadreaza pe executia din 2016 si se realizeaza pe trei paliere distincte. In primul pentru activitatea ANSVSA centrala, care are o subventie integrala de la stat (...), pentru activitatea celor 42 de directii subordonate, cu sustinere din bugetul de stat si din venituri proprii (...) si partea de inspectie la frontiera, subordonata ANSVSA, care este finantata integral din venituri proprii, a declarat vicepresedintele ANSVSA, Laszlo Nagy Csutak, la dezbaterile din comisiile parlamentare.

Pe proiectul de buget al ANSVSA nu au fost depuse amendamente.

Din bugetul de stat al ANSVSA de 630 de milioane de lei, cheltuielile de personal reprezinta 26,2 milioane de lei, cele pentru bunuri si servicii - 9,33 milioane de lei, transferuri intre unitati - 566,13 milioane de lei, proiecte cu finantare din Fonduri Europene Nerambursabile - 28 de milioane de lei, iar cheltuielile de capital sunt in suma de 317.000 lei.

Bugetul total al ANSVSA, inclusiv veniturile proprii, se ridica la 666,8 milioane de lei.

Bugetul este satisfacator, asteptam la rectificare ceva in plus, dar ne vom descurca cu acest buget. Vom intensifica si suportul veniturilor proprii pentru a putea majora nivelul de investitii propus. Lupta cu boala nu este intotdeauna perfect previzibila, iar pe zona de despagubiri pot sa apara necesitati financiare care trebuie mobilizate. La nivel de dotari cu echipamente de laborator intotdeauna este loc de mai bine, pentru ca tehnologiile progreseaza, astfel incat este benefic sa fim racordati la nivel maxim tehnologic pentru a avea rezultate cat mai rapide si mai eficiente in determinarile de laborator pe care le face Autoritatea, a mai spus Branescu.

ANSVSA are pentru 2017 si o serie de proiecte pentru atragerea de fonduri europene, acestea vizand cu precadere monitorizarea, controlul si eradicarea unor boli la animale. Astfel, pentru rabie a fost depus un proiect in valoare de 8,07 milioane de euro, din care 75% reprezinta finantarea europeana, pentru pesta porcina clasica - 1,93 milioane de euo (50% finantare UE), pesta porcina africana - 454.645 euro (50%), gripa aviara - 572.217 euro (50%), bluetongue - 138.281 euro (50%), Encefalopatia spongiforma transmisibila (EST) - 2,65 milioane de euro (50%) si salmoneloze zoonotice - 857.811 euro (50%).

Sistemul veterinar de stat este organizat ca sistem piramidal, fiind reprezentat la nivel central de ANSVSA, care organizeaza activitatea veterinara si pentru siguranta alimentelor pe intreg teritoriul tarii dupa o conceptie unitara care sa asigure apararea sanatatii animalelor, a sanatatii publice si protectia mediului.

Proiectul de buget pe 2017 este construit pe o crestere economica de 5,2% in anul 2017. Veniturile bugetare proiectate pentru anul 2017 reprezinta 31,2% din PIB, iar cheltuielile 34,2%. Pentru anul 2017 se estimeaza un nivel al deficitului bugetar (cash) de 2,96% din PIB, in timp ce deficitul ESA este estimat la 2,98% din PIB.

Parlamentul urmeaza sa dea votul final asupra celor doua acte normative marti, 7 februarie, intr-o sedinta de plen comun care va incepe la ora 10:00.



Poti fi interesat si de