ANSVSA: De unde se poate cumpara carne de miel sigura pentru consum
Joi, 08 Aprilie 2021
Joi, 08 Aprilie 2021
"In perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul structurilor de control de la nivel national, desfasoara controalele tematice specifice, pentru a preveni aparitia de toxiinfectii alimentare si a asigura cetatenilor un comert civilizat, cu alimente sigure.Totodata, ANSVSA vine in intampinarea consumatorilor care doresc sa isi achizitioneze carne de miel pentru prepararea bucatelor traditionale si informeaza despre masurile luate pentru a pune la dispozitie mai multe surse de unde se poate achizitiona carne de miel controlata sanitar veterinar, sigura pentru consum", se spune in comunicat.
Potrivit sursei citate, sacrificarea mieilor se realizeaza in unitati de abatorizare autorizate sanitar veterinar unde sunt livrate animalele cu stare de sanatate certificata sanitar veterinar, identificate si inregistrate, crescute in ferme, localitati si zone unde nu evolueaza boli transmisibile.
Carcasele rezultate, expertizate sanitar veterinar, marcate cu marca de sanatate de forma ovala, se pot comercializa in magazine alimentare, macelarii, piete agroalimentare, supermarketuri, unitati inregistrate sanitar veterinar.
De asemenea, ANSVSA mentioneaza ca pentru perioada 21 aprilie - 1 mai 2021 este permisa sacrificarea mieilor si in spatii amenajate si autorizate temporar. Aceste spatii, in care sunt respectate conditiile prevazute de legislatie, se pot organiza de autoritatile locale, asociatiile de fermieri etc. Acestea sunt aprobate pentru functionare temporara de catre Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) judeteana si unde este asigurata supravegherea sanitara veterinara prin medicii veterinari oficiali.
Sacrificarea mieilor in spatiile amenajate temporar se face la solicitarea consumatorului, iar carnea obtinuta, expertizata sanitar veterinar, marcata cu marca de sanatate rotunda, este destinata strict consumatorului final. Nu poate fi comercializata in unitati precum piete, magazine etc.
Institutia precizeaza ca, in situatiile in care nu exista abatoare autorizate in zona si distanta pana la un abator autorizat pentru sacrificarea ovinelor este mare, pentru a veni in sprijinul fermierilor care doresc sa-si valorifice animalele, s-a creat posibilitatea amenajarii unui spatiu temporar de sacrificare la nivelul fermelor.
DSVSA judeteana aproba functionarea unui astfel de spatiu daca sunt asigurate la nivelul fermei facilitati, astfel incat sa fie respectate regulile de igiena, de bunastare a animalelor si de eliminare a subproduselor nedestinate consumului uman, rezultate in urma sacrificarii. De asemenea, trebuie asigurata supravegherea sanitara, prin medicii veterinari oficiali, pentru controlul animalelor si al carnii. Si in aceasta situatie, carnea obtinuta in urma sacrificarii, expertizata sanitar veterinar, marcata cu marca de sanatate rotunda, este destinata strict consumatorului final si nu poate fi comercializata in unitati precum piete, magazine etc. Carnea provenita de la mieii sacrificati in gospodarie se va folosi numai pentru consumul familial.
Marca de sanatate se aplica pe carcasele de miel in regiunea greabanului (intre gat si spinare) si atesta ca animalele au fost controlate ante-mortem si post-mortem de catre medicii veterinari oficiali, iar carnea este corespunzatoare pentru consum.
"Recomandam cetatenilor sa achizitioneze produse alimentare numai din locuri sau spatii autorizate, pentru ca exista garantia controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor. In cazul in care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constata ca nu sunt respectate conditiile sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, in functie de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii ANSVSA, vor suspenda activitatea unitatii respective pana la remedierea tuturor deficientelor, vor aplica sanctiuni contraventionale, vor retine oficial produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sanatatea cetatenilor si le vor dirija catre unitati de neutralizare", se spune in comunicat.
ANSVSA reaminteste cetatenilor numarul de telefon al call center-ului institutiei - 0800 826 787 - care poate fi apelat gratuit, din orice retea de telefonie, pentru a sesiza nereguli in domeniul sigurantei alimentelor.
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...