AFIR si-a stabilit programul de absorbtie pentru 2018
Marti, 12 Decembrie 2017
Marti, 12 Decembrie 2017
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a prezentat bilantul trimestrului IV al anului 2017 privind absorbtia fondurilor europene, precum si previziunile pentru anul 2018 referitor la atragerea fondurilor alocate Romaniei prin PNDR 2020.
Alaturi de fermieri, primari, prefecti am reusit anul acesta sa obtinem rezultate importante privind absorbtia fondurilor europene: fata de un program de 1,4 miliarde de euro am realizat 1,55 miliarde euro. De asemenea, astazi am stabilit impreuna programul de absorbtie pentru anul viitor. Prin activitatea zilnica, printr-un efort comun vom putea realiza ce ne-am propus, a subliniat Petre DAEA, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Secretarul de stat Alexandru POTOR a precizat ca la inceputul anului 2018 vom lansa un pachet foarte consistent de masuri prin care vom putea angaja sumele disponibile prin Programul National de Dezvoltare Rurala. Trebuie ca fiecare structura a AFIR sa urmareasca cu maxima atentie derularea proiectelor finantate, astfel incat sa asigurati absorbtia eficienta a fondurilor. Demersurile de pana acum ale Ministerului si ale AFIR au fost corecte si astfel am putut sa primim aprecieri chiar si de la Burxelles. Iata ca in urma analizei realizate de ECA , ultimul raport de audit al Comisiei Europene s-a incheiat fara nicio recomandare, ceea ce reprezinta o apreciere concreta a activitatii noastre din acest an.
Alte subiecte abordate au fost continuarea procesului de simplificare a accesarii si implementarii PNDR 2020, imbunatatirea permanenta a procedurilor interne si corelarea lor cu legislatia europeana si nationala in vigoare, dar si problemele care duc la blocaje sau intarzieri semnificative in absorbtia fondurilor, respectiv: derularea procedurilor de achizitie a bunurilor, serviciilor, lucrarilor, precum si disfunctionalitatilor aparute in relatia cu furnizorii de masini si utilaje care nu livreaza, la termenul stabilit, produsele solicitate.
In acest moment prioritatea noastra este asigurarea implementarii corecte a proiectelor contractate. Trebuie sa transferam bagajul de cunostinte al colegilor din AFIR catre beneficiari, astfel incat sa nu avem fonduri dezangajate din cauza unor proiecte implementate gresit. Astfel, trebuie sa dublam efortul institutional si, pe langa efectuarea a cat mai multor plati catre beneficiarii PNDR, trebuie sa asiguram si o verificare foarte atenta a fiecarui proiect. In acest sens, am marit esantionul de verificare a proiectelor si sustinem in continuare actiunile de prevenire desfasurate la nivel national cu beneficiarii proiectelor finantate prin PNDR. Nu ne ajuta cu nimic daca facem acum eforturi extraordinare de a atrage fonduri, iar in 2020 le dam inapoi, a precizat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...