ACEBOP, nou semnal de alarma cu privire la transporturile de animale pe canicula
Marti, 06 August 2019
Marti, 06 August 2019
Comunicatul integral al Asociatiei, asa cum ne-a fost transmis prin reprezentantul sau, Dr. Mary Pana, presedinte ACEBOP.
Conform semnalului de alarma primit astazi de la ONG Animals Angels din Germania, unele animale au fost gasite moarte, iar altele gafaind in caldura sufocanta din camioane.
Organizatia a transmis alerta catre asociatii si institutii decizionale din Romania, pentru a fi activate masuri la toate nivelele de transport animale, in perioadele de disconfort termic.
Regulamentul CE nr. 1/2005 prevede o limita de 30° C pentru transporturile pe distante lungi. Comisia Europeana a lansat avertizari catre statele membre sa nu autorizeze transporturile atunci cand vehiculele nu pot mentine temperaturi interne intre 5 ° C si 30° C de-a lungul intregii rute de transport (reuniunea AGRI din 15.07.2019) si a reamintit faptul ca „din practica reiese faptul ca nu este posibila scaderea temperaturilor interne in vehiculele care circula in conditii de temperatura ambientala peste 30°C” (Adresa Ref. Ares (2016) 2989829 - 28/06/2016).
Ministerele competente din unele state membre au reactionat prin restrictionarea transporturilor de animale vii pe timpul caniculei din timpul verii (Ungaria, Italia, Republica Ceha, Spania, Luxemburg, Austria, Estonia, Irlanda) – sau cel putin in anumite zile caniculare si intre anumite ore, cum a facut Franta.
Conform definitiei din 2008 a Organizatiei Mondiale pentru Sanatatea Animalelor (OIE), bunastarea animalelor inseamna ca un animal este sanatos, dispune de spatiu suficient, este bine hranit, se considera in siguranta, este liber sa isi exprime tendintele normale de comportament si nu are sentimente de teama, durere si suferinta.
Raportul anual 2017 privind protectia animalelor in Romania a enumerat temperaturile si densitatile depasite ca fiind deficiente majore, care ar trebui inlaturate, prin actiunea comuna a tuturor factorilor implicati.
Rugam exportatorii de animale sa nu efectueze incarcari daca temperatura depaseste 30° C si sa reduca densitatea – la temperaturi de pana in 30° C – , pentru calatoriile de scurta si lunga distanta.
Ghidul european de transport – la care au contribuit si experti din Romania – va poate oferi toate elementele de care aveti nevoie:
(https://animaltransportguides.eu/…/RO-Guides-to-Good-practic… )
Va puteti informa astfel asupra pasilor necesari pentru un transport corespunzator de ovine, in respectul pentru animale si bunastarea lor.
Romania a fost una dintre tarile experte care a lucrat la Ghidurile europene pentru bunastarea animalelor in timpul transportului si una dintre tarile active pentru promovarea acestora.
Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in ...
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...