AAylex ONE, detinatorul brandului Cocorico, a obtinut un credit sindicalizat de 20 de milioane de euro

AAylex ONE, detinatorul brandului Cocorico, a obtinut un credit sindicalizat de 20 de milioane de euro


Grupul AAylex ONE, unul dintre principalii jucatori din industria de produse alimentare din Romania, detinatorul brandului Cocorico, a semnat o facilitate de credit sindicalizata in valoare de 20 de milioane de euro pentru sustinerea activitatii operationale a Companiei si a dezvoltarii in acelasi trend, din ultimii ani.

Tranzactia a fost coordonata de CEC Bank, care a actionat in calitate de lider coordonator, agent de facilitate si de garantii. CEC Bank acorda detinatorului brandului Cocorico 10 milioane de euro. Alpha Bank acorda tot 10 milioane de euro, in timp ce Exim Banca Romaneasca actioneaza in calitate de garant in numele si in contul statului. Creditul este acordat cu posibile trageri in euro sau lei.

 

PCF Investment Banking a actionat in calitate de consultant financiar exclusiv al AAylex ONE in structurarea, negocierea si implementarea tranzactiei. Institutiile financiare creditoare au fost asistate pe partea de consultanta de firma de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).

 

“Prin aceasta noua finantare pe care o acordam AAylex ONE, continuam sa sustinem dezvoltarea uneia dintre cele mai de succes afaceri romanesti din industria alimentara. Suntem alaturi de mai multi ani de acest Grup, pentru care am asigurat finantari atat pentru sustinerea activitatii operationale cat si pentru expansiune, prin preluarea altor jucatori de pe piata”, a declarat Laura Mihai, Director al Directiei Clienti Mari in cadrul CEC Bank.

 

“Ne bucuram sa sprijinim prin aceasta finantare una dintre companiile de referinta ale industriei alimentare romanesti. Ne onoram astfel angajamentul asumat de a sustine activitatea companiilor romanesti care fac performanta si de a le sprijini dezvoltarea”, a spus Laura Combei, Director Directia Management Relatii Clienti Corporatii Mari, Alpha Bank.

 

”Exim Banca Romaneasca isi confirma o data in plus rolul de sustinator al business-ului romanesc, contribuind alaturi de ceilalti parteri financiari la evolutia constant ascendenta a AAylex ONE. Este un demers definitoriu pentru modul in care se pozitioneaza banca in raport cu intreprinzatorii, dar si pentru rolul pe care il poate juca in sustinerea proiectelor de investitii pe termen mediu si lung. Ne dorim sa avem cat mai multe astfel de tranzactii complexe impreuna cu celelalte banci comerciale pentru a genera valoare adaugata pentru economia romaneasca prin sustinerea tranzactiilor de export”, a declarat Traian Halalai, presedintele executiv al Exim Banca Romaneasca.

 

„Multumim tuturor partenerilor implicati in acest nou sindicat bancar, pentru suportul constant acordat companiei noastre, pentru incurajarea dezvoltarii capitalului 100% romanesc, precum si pentru aprecierea calitatii si inovatiei grupului. Acest lucru ne va ajuta ca si pe viitor sa mentinem toate caracteristicile brandului nostru COCORICO, The All-Natural Chicken Brand,  care se bazeaza pe creativitate si calitate”, a declarat Cristian Barbulescu, CEO si Membru Directorat al AAylex ONE.

 

AAylex ONE este unul dintre cei mai importanti jucǎtori din industria alimentara, cel mai mare exportator de carne proaspata de pui din Romania,  ingloband o experienta de peste 40 de ani de productie, distributie constanta si inovare neintrerupta, iar brandul sau, Cocorico – The All-Natural Chicken Brand, un etalon al calitatii sustenabile, oferind continuu produse sǎnǎtoase si accesibile consumatorilor sǎi, din toatǎ lumea. 

 

Recunoscut la nivel international, Cocorico incantǎ milioane de consumatori, atat prin carnea de pui proaspata, cat si prin specialitatile din carne de pui, “ready to eat” sau “ready to cook”.  Bucurandu-se de standarde tehnologice exceptionale utilizate in fabricile AAylex ONE, cum ar fi „No Product Touch”, retetele “clean label”, si profilul nutritional de exceptie al carnii din pui, sustenabil, crescut in bunǎstare, produsele inovatoare Cocorico au fost distinse cu premii prestigioase la evenimente interne si internationale, in mod constant.  Dintre acestea, reamintim: Londra (2023, The World Food Innovations Awards), Milano (2023 – Better Future Awards), Amsterdam (2023 New Product Expo), Paris (SIAL Innovations Awards 2022), Brandul Inovativ al Anului (2023, Camera de Comert) sau recentul Premiu pentru „Versatilitate si idei inovative in carnea de pui “, decernat de catre juriul special, din cadrul GRILLFEST 2024.

 

 Cocorico este totodatã singura companie din Romania care a primit Premiul International de Diamant pentru Excelenta in Calitate, oferit de catre prestigioasa Societate Europeana pentru Cercetarea Calitatii, cu sediul in Lausanne, Elvetia, calitatea produselor vorbind de la sine.



Poti fi interesat si de