2 tone de carne retrase din magazine! Ce au descoperit inspectorii ANPC
Joi, 23 Ianuarie 2020
Joi, 23 Ianuarie 2020
In perioada 25.11-13.12.2019, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat, la nivel national, o serie de actiuni de control care au vizat modul de respectare a prevederilor legale privind protectia consumatorilor la comercializarea produselor din carne.
Au fost controlati 977 operatori economici, dintre care la un numar de 663 (67,86%) au fost constatate deficiente. In cadrul actiunilor de control, a fost verificata o cantitate de 59.406 kg produse din carne din care 9.149 kg (15,4%) nu se incadrau in prevederile legale privind protectia consumatorilor. De asemenea au fost prelevate 20 esantioane de produse din carne, care urmare analizelor de laborator a rezultat ca 2 (10 %) nu se incadrau in prevederile legale, in vigoare.
Pentru deficientele constatate, comisarii ANPC au dispus urmatoarele masuri:
oprirea definitiva si retragerea de la comercializare a circa 1.840 kg produse din carne, in valoare de 35.332 lei, produse cu parametrii neconformi si/sau cu data durabilitatii minimale depasita;
oprirea temporara de la comercializare a circa 2.699 kg produse din carne, in valoare de 64.164 lei pâna la remedierea neconformitatilor constatate;
aplicarea de 747 sanctiuni contraventionale dintre care 366 avertismente si 381 amenzi contraventionale in valoare de 2.097.500 lei pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor.
In cursul actiunii de control s-au constatat o serie de abateri, dintre care mentionam:
Calitatea produselor din carne
Comercializarea de carne si produse din carne ce prezentau caracteristici organoleptice neconforme: produse din carne cu modificari organoleptice privind aspectul, culoarea, gust si miros, produsul gusa fiarta si afumata care prezenta urme de mucegai, produse din carne preambalate, modificate organoleptic din cauza ambalajului deteriorat, cârnati, cremwursti, coaste afumate prezentau caracteristici calitative neconforme, specifice de produs alterat la suprafata, modificare de culoare, miros acru, de produs alterat, produse din carne care prezentau culoare modificata, suprafata mâzgoasa, carnea tocata cu aspect nespecific, produse vidate /preambalate (sunca, muschi file, salam) care prezentau lichid in exces, carne de pasare care prezenta arsuri de congelare, pulpe inferioare de pui, produse congelate, care la controlul organoleptic prezentau arsuri de congelare si acumulare de gheata in ambalaj, picioare de porc cu par, produse hamburger, burger, ficat de pasare, inimi de porc depreciate din punct de vedere organoleptic, cârnati cu aspect/miros nespecific, deshidratati, cu membrana acoperita de un strat de sare.
Comercializarea de produse din carne care nu se incadrau in parametrii fizico-chimici impusi prin prevederile legale in vigoare
– salam de vara fiert si dublu afumat, prezenta parametrul umiditate, determinat 52,98% fata de valoarea prevazuta de maximum 50% de Ordinul nr.560/2002, confirmat de buletinul de analize emise de DSVSA Mures;
– salam fiert si afumat, prezenta parametrul raport colagen/proteina, determinat 27,85% fata de maximum 20%, de Ordinul nr.560/2002, confirmat de buletinul de analize emise de DSVSA Mures.
Comercializarea de produse din carne ce prezentau data durabilitatii minimale/data limita de consum depasita fata de cea stabilita de producatori: salam de vara expirat de 14 zile, sunculita taraneasca expirata de 6 zile, gusa afumata expirata de 15 la zile, slanina boiereasca expirata de 2 zile, cârnati oltenesti expirati de 7 zile, slanina afumata cu data durabilitatii minimale depasita de 16 zile, leber de casa cu data durabilitatii minimale depasita de 2 zile, Kaiser si parizer expirat de 3 zile
Abateri de la prevederile legale privind informarea consumatorilor
Lipsa partiala sau totala a elementelor de identificare-caracterizare obligatorii
Comercializarea produselor din carne, fara informatii sau cu informatii incomplete: aripi de pui fara elemente de identificare, mici formati, care nu aveau pe etichete denumirea si adresa producatorului, pulpe de pasare fara etichete cu elemente de identificare si caracterizare, preparate din carne achizitionate ca produse preambalate, dar expuse la comercializare ca produse vândute in vrac si care nu prezintau elemente de identificare si caracterizare pe fiecare produs, cârnati diverse sortimente fara eticheta de produs, pe care sa fie mentionata data durabilitatii minimale sau lista ingredientelor si nici conditiile de pastrare depozitare, produse din carne cu pret redus (salam de porc, salam uscat, muschi de porc feliat, sunculita de porc, pastrama de porc), cu data limita de consum in mai putin de 3 zile , nu erau sortate si delimitate cu informarea corecta si precisa a consumatorilor, mici carne vita/porc care nu avea pe eticheta informatia % carne vita, % carne porc, ciocanele la bait si cotlet de porc la bait, fara a afisa denumirea produselor si ingredientele folosite, toba si cârnati semiafumati, preparate sub marca proprie, pentru care ingredientele utilizate nu erau inscrise pe etichete in ordinea descrescatoare a ponderii lor in produse, cârnati subtiri in mat de oaie si cârnati grosi, comercializati in vrac, fara a se specifica pe eticheta de raft denumirea produsului, pe eticheta de produs (carne tocata porc congelata) nu erau mentionate continutul maxim de grasimi si raportul colagen/proteina, produse din carne pentru care nu se putea stabili si proba incadrarea in data durabilitatii minimale stabilita de producator, nefiind mentionate loturile, produsele fiind expuse in navete de plastic, „Pate caprioara”, având inscriptionat pe eticheta mentiunea incorecta „Pate din carne de vânat” , desi in lista de ingrediente se declara si ficat de porc domestic si nu se mentiona pe eticheta produsului, declaratia nutritionala.
De asemenea s-au mai constatat urmatoarele abateri: lipsa sau inscrierea incompleta a declaratiei nutritionale, lipsa inscrierii sau nevizibilitatea datei durabilitatii minimale, neinscrierea cantitatii nete, neevidentierea prin semne grafice distincte a ingredientelor cu efect allergen, neinscrierea in lista ingredientelor a categoriei aditivilor utilizati, lipsa inscrierii sau inscrierea eronata pe etichete a tratamentului termic utilizat la obtinerea produselor, lipsa traducerii in limba româna a elementelor de identificare si caracterizare, etichete cu elementele de identificare-caracterizare ilizibile, lipsa mentionarii naturii membranei utilizate, nerespectarea conditiilor de depozitare si comercializare a produselor.
Inscrierea de mentiuni si/sau utilizarea de denumiri menite a induce in eroare consumatorii asupra naturii reale a produsului: se comercializau produse din carne la care s-a constatat utilizarea sintagmelor “Taranesc”, respectiv, “Casei” , care sugerau consumatorilor ca produsele sunt unele obtinute similar cu cele fabricate in gospodaria proprie (in casa), cu ingrediente naturale, in realitate produsele aveau in lista ingredientelor aditivi din categoriile antioxidanti (eritorbat de sodiu, acid ascorbic, acid eritorbic), agenti de ingrosare (caragenan), stabilizatori (trifosfati de sodiu, polifosfati de sodiu), potentiatori de aroma (monoglutamat de sodiu), conservanti (acetat de sodiu, nitrit de sodiu) etc.
Astfel, prin sintagmele “Taranesc”, respectiv , “Casei” din denumire, cu impact psihologic asupra consumatorilor (stiut fiind ca produsele de casa sau cele din gospodariile taranilor sunt apreciate de consumatorii români), acestia sunt indusi in eroare prin prezentarea, prin orice mijloace, a unor afirmatii si indicatii care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizeaza produsele.
De asemenea se comercializau cârnati si slanina pe a caror eticheta se mentiona “Produs traditional”, fara ca operatorul economic sa detina atestat de produs traditional.
Un alt operator comercializa salam de tara, salam cu sunca taranesc, parizer taranesc porc, parizer taranesc pui, salam de casa. Utilizarea in denumirea produsului a termenilor de tara, taranesc si de casa este improprie, deoarece, in compozitia produselor, conform listei ingredientelor, existau aditivi alimentari ca: antioxidanti, corectori de aciditate, potentiatori de aroma, conservanti, coloranti, ingrediente care nu sunt naturale ci de sinteza.
Abateri privind afisarea preturilor
28% din operatorii economici controlati nu asigurau informarea consumatorilor cu privire la preturi, respectiv: neafisarea pretului de vânzare, neafisarea pretului pe unitatea de masura, neindicarea concomitenta a pretului de vânzare si/sau a pretului pe unitatea de masura, afisarea preturilor la comercializare cu caractere mici, ilizibile sau in locuri greu accesibile.
Modul de desfasurare a promotiilor
Practici comerciale incorecte: erau afisate pliante ce faceau referire la o promotie fara ca produsul sa fie in stoc, la vitrina exista un afis promotional inscriptionat cu sintagma “Promo/ Crenvurst/cabanos 130 gr/portie’’, iar in urma verificarilor, s-a constatat ca portia era de 62 gr/produs, produse aflate in promotie, in pliantul de prezentare, dar in realitate nu s-a facut aprovizionarea, nerespectându-se astfel promotia, informarea cu privire la promotie era incompleta, deoarece nu se specifica „In limita stocului disponibil”, existau la promotie produse pentru care nu era afisat si pretul de referinta pentru comparatie, pentru produsele din carne preambalate aflate la limita datei de consum, care aveau aplicate etichetele „25% Reducere” sau „50% Reducere”, nu era afisat nici pretul vechi si nici pretul nou.
Alte abateri constatate: Neafisarea denumirii societatii, mijloace de masurare neverificate metrologic sau cu verificarea metrologica expirata, folosirea de mijloace de cântarire ale caror informatii nu erau clare si vizibile pentru consumatori, neafisarea, la loc vizibil a Codului Unic de inregistrare la Registrul Comertului (CUI) si/sau orarul de functionare, nu erau afisate la loc vizibil certificatele de inregistrare la registrul comertului din care sa reiasa obiectul de activitate, neafisarea orarului de functionare, lipsa registrului unic de control si a autorizatiei de functionare.
Eduardt Cozminschi, Presedintele ANPC: „Ii asigur pe cetateni, ca, netolerand nicio abatere de la prevederile legale, ANPC va monitoriza si in continuare, la fel ca pâna acum, piata si se va asigura de respectarea drepturilor consumatorilor, iar operatorii economici sanctionati se vor afla in continuare sub supravegherea comisarilor ANPC”.
SFATURI PENTRU CONSUMATORI
La cumpararea produselor din carne acordati atentie deosebita la aspectul produsului atât exterior cât si in sectiune, daca este posibil;
Nu achizitionati produsele la care suprafata este mazguita, lipicioasa, deshidratata, cu pete de mucegai, produse cu miros si culoare modificate, consistenta nespecifica sortimentului, cu grasime acumulata sub membrana, aspect de vechi, etc.;
Urmariti modul de etichetare a produselor din carne, nu cumparati produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie inscrierea, la locul de comercializare a datei durabilitatii minimale/ datei limita de consum si a ingredientelor alergene;
Refuzati produsele din carne pentru care aveti indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare;
Refuzati produsele din carne pe care nu este inscrisa data durabilitatii minimale/data limita de consum sau daca aceasta este modificata sau depasita;
La cumpararea produselor alimentare si, implicit a produselor din carne, solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs;
Nu cumparati produsele din carne din locuri neautorizate, comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibera bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sanatatea.
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...