1,7 milioane de lei amenda pentru vanzarea de produse congelate neconforme

1,7 milioane de lei amenda pentru vanzarea de produse congelate neconforme


Operatorii economici care comercializau produse congelate in conditii neconforme au fost amendati de inspectorii de la protectia consumatorilor cu peste 1,7 milioane de lei, se arata intr-un comunicat de presa al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

Conform sursei citate, in perioada 15 - 27 iulie 2019, autoritatea de resort a desfasurat o serie de controale referitoare la modul de respectare a prevederilor legale in ceea ce priveste conformitatea, comercializarea si modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub forma congelata.

 

Practic, la nivel national, au fost controlati 798 de operatori economici, iar la circa doua treimi dintre acestia (64,5%) au fost constatate deficiente.

 

Pe durata controalelor a fost verificata o cantitate de peste 119,3 tone de produse alimentare congelate, din care mai mult de 34 tone (28,5%) nu se incadra in prevederile legale privind protectia consumatorilor.

 

Ca urmare a deficientelor constatate, au fost aplicate 596 de sanctiuni contraventionale, dintre care 264 de avertismente si 332 de amenzi contraventionale in valoare de 1.778.500 lei. De asemenea, s-a dispus oprirea definitiva si retragerea de la comercializare a 1,93 de tone de produse alimentare congelate, in valoare de 30.722 lei, si oprirea temporara de la comercializare a circa 20,8 tone de produse alimentare congelate, in valoare de 190.825 lei, pâna la remedierea neconformitatilor constatate.

 

Printre cele mai frecvente abateri intâlnite in timpul actiunilor de control s-au aflat: comercializarea produselor alimentare congelate ce prezentau modificari organoleptice, comercializarea produselor alimentare congelate in ambalaje deteriorate, rupte, care nu asigurau etanseitatea, nerespectarea conditiilor la depozitarea a alimentelor congelate, precum si lipsa afisarii preturilor sau afisarea acestora intr-un loc greu vizibil/greu lizibil.

 

Conform datelor centralizate de catre ANPC, in mai mult de jumatate (52%) dintre judete s-a constatat comercializarea de produse alimentare congelate in afara datei durabilitatii minimale stabilite de catre producatori, contrar prevederilor legale in vigoare, iar aproape un sfert (24%) din cantitatea controlata nu oferea consumatorilor informatiile obligatorii, care sa le permita alegerea sortimentului dorit (lipsa etichetelor cu elemente de identificare si caracterizare, a traducerii in limba româna a acestora sau prezenta unor etichete greu lizibile, lipsa informatiilor obligatorii, inscrierea eronata a datei durabilitatii minimale, lipsa inscrierii tarii de origine etc.).



Poti fi interesat si de