Ilie Van: Carnea de pasare, mai ieftina decat ciupercile
Joi, 10 Aprilie 2014
Joi, 10 Aprilie 2014
Industria avicola romaneasca se afla "in suferinta" din punct de vedere financiar, multe societati fiind la ora actuala in insolventa, iar singurele solutii pentru redresarea sectorului ar fi reducerea evaziunii fiscale si a Taxei pe Valoare Adaugata (TVA), a declarat pentru Agerpres presedintele Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR), Ilie Van.
"Industria avicola nu si-a revenit dupa scandalul de anul trecut, iar din punct de vedere financiar este in suferinta. Ne confruntam la ora actuala cu multe insolvente, cu probleme legate de evaziune fiscala, cu concurenta neloiala si cu o piata neagra pe care o estimam la 40%. Deocamdata suntem in asteptarea unor masuri despre care se discuta toata ziua, dar care ar salva industria avicola romaneasca, si ma refer, in primul rand, la reducerea TVA", a subliniat presedintele UNCPR.
Acesta a precizat ca la ora actuala carnea de pasare se vinde "la un pret de nimic", neschimbat de peste trei ani de zile, fiind chiar mai ieftina decat ciupercile.
"Acum carnea de pui este mai ieftina decat ciupercile. Avem pe rafturile magazinelor preturi de 11 lei/kg, de 10,5 lei/kg si chiar de 9 lei/kg, cu tot cu TVA, in unele magazine care fac promotii. Este un pret de nimic. El pleaca de la poarta fermei la 6,80 lei/kg pe carcasa, care este materia prima pentru industrie. Anul trecut a fost de 7,5 lei/kg, la inceputul anului de 7 lei/kg, iar acum este de 6,8 lei/kg. De peste trei ani de zile avem acelasi pret la carnea de pasare. Cred ca pentru producatori ar fi multumitor un pret de cel putin 8 lei/kg, la poarta fermei", a adaugat reprezentantul crescatorilor de pasari.
Pe de alta parte, 2014 este primul an in care si productia de carne de pasare s-a redus cu circa 5-6 procente, in primele trei luni ale anului, desi inceputul de an ii gasea intotdeauna pe crestere pe cei din industria avicola.
"Productia anul acesta este un pic mai mica decat anul trecut in aceeasi perioada pentru ca am scazut cu 5-6%. Este primul an in care s-a redus productia la inceputul anului, desi intotdeauna eram pe crestere. Nu e un procent foarte mare, el se poate recupera, avand insa si preturi mai mici la carnea de pasare, toate aceste aspecte au dus la ingreunarea situatiei financiare din sector. Consider ca reducerea evaziunii fiscale si o cota redusa de TVA reprezinta singurele solutii pentru salvarea sectorul avicol romanesc", a adaugat Ilie Van.
Potrivit datelor UCPR, livrarile de carne de pasare in viu, in lunile ianuarie si februarie 2014, au fost de 61.500 tone (47.900 tone echivalent carcasa), in timp ce in aceeasi perioada din 2013 au fost de 64.700 tone in viu (50.500 tone echivalent carcasa).
Previziunile UCPR in ceea ce priveste productia, pentru primul trimestru al acestui an, sunt de 88.000 de tone de carnede pasare in viu, echivalentul a 68.600 tone carcasa, in scadere fata de trimestrul similar din 2013, cand s-au raportat livrari de 94.000 de tone de carne de pasare in viu sau 73.300 tone echivalent carcasa.
Sectorul avicol din Romania a inregistrat in ultimele luni ale anului trecut prejudicii totale de 60 de milioane de euro, in urma scandalului cu salmonella, care a atras o scadere cu 20% a vanzarilor totale din industrie.
Piata industriei avicole din Romania a fost estimata anul trecut la 1,1 miliarde de euro, in crestere fata de 2012 datorita majorarii exporturilor de produse procesate. Romania are in jur de 500 de ferme avicole autorizate sanitar-veterinar, care apartin unui numar de 250 de societati membre ale UCPR.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...