spot_img

Forumul APPR: Agricultura României are nevoie de decizii strategice, nu de soluţii ad-hoc

Agricultura României se află într-un punct de inflexiune, iar lipsa deciziilor strategice riscă să accentueze vulnerabilităţile existente, susţine Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Reprezentanţii organizaţiei au participat marţi, alături de reprezentanţi ai mediului asociativ agricol şi agro-alimentar, la o întâlnire de lucru organizată la Administraţia Prezidenţială, dedicată analizării principalelor provocări structurale cu care se confruntă agricultura românească şi definirii unor direcţii strategice de intervenţie pe termen mediu şi lung.

 

În cadrul discuţiilor, Forumul APPR a prezentat un document programatic strategic care oferă o radiografie amplă a sectorului agricol şi propune măsuri concrete pentru perioada 2027-2034, subliniind necesitatea unei abordări coerente, predictibile şi fundamentate pe realităţile din teren.

 

„Forumul APPR a atras atenţia asupra unor domenii critice, care necesită intervenţie rapidă şi coordonată la nivel naţional şi european: viitorul Politicii Agricole Comune (PAC post-2027), unde România trebuie să îşi definească din timp o poziţie clară şi fermă, care să vizeze menţinerea unui buget adecvat, investiţii strategice şi instrumente eficiente de gestionare a riscurilor; comasarea terenurilor şi stabilitatea regimului arendei, ca precondiţii esenţiale pentru investiţii, modernizare şi securizarea capitalului agricol; mecanisme coerente de monitorizare a efectelor acordurilor comerciale (în special Mercosur) şi bugete alocate pentru sectoarele sensibile, care se pot debloca cu celeritate în cazul activării clauzelor de salvgardare; gestionarea riscurilor în agricultură, în special a riscurilor climatice, prin operaţionalizarea unui mecanism funcţional şi predictibil care să asigure stabilitatea veniturilor fermierilor şi să reducă dependenţa de măsuri excepţionale”, se arată în documentul citat.

 

Propunerile au vizat şi alte teme esenţiale pentru competitivitatea agriculturii româneşti, precum accesul la soluţii bazate pe dovezi ştiinţifice în protecţia şi ameliorarea plantelor (neonicotinoide, noi tehnici genomice), digitalizarea instituţională dar şi a fermelor, colectarea de date şi reglementarea utilizării acestora, susţinerea procesării primare pentru creşterea valorii adăugate, securitatea alimentară şi reciprocitatea standardelor în comerţul internaţional, abordarea responsabilă şi transparentă a dosarului antigrindină.

 

„Agricultura României se află într-un punct de inflexiune, iar lipsa deciziilor strategice riscă să accentueze vulnerabilităţile existente. Soluţiile propuse nu vizează măsuri punctuale sau reactive, ci construirea unui cadru stabil care să permită investiţii, adaptare climatică şi creşterea competitivităţii pe termen lung”, subliniază comunicatul.

 

Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FAPPR) este o structură profesională federativă, formată din producători agricoli şi reprezentanţi ai lanţului profesional agricol din România, înfiinţată în anul 2012. Organizaţia este membră a Confederaţiei Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM) şi a platformei europene Farm Europe – activă în reprezentarea intereselor legitime ale filierelor agricole europene.

spot_img

ULTIMELE NOUTĂȚI

Nu rata noutățile

Caroli Foods Group utilizează, din acest an, energie solară în activitatea fabricii saledin Pitești

Caroli Foods Group, unul dintre principalii producători de produse din carne ambalate din România, face un pas important...

CE: România ar putea primi 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine şi caprine pe 24 octombrie

România ar urma să primească pe 24 octombrie 2026 un total de 1,1 milioane de doze de vaccin...

Tanczos: Peste 1,3 miliarde de euro au fost plătite fermierilor în ultimele şase luni

Peste 1,3 miliarde de euro au fost virate în conturile fermierilor prin agenţiile de plăţi ale Ministerului Agriculturii...

APIA primeşte cereri de ajutor de stat pentru sectorul suin în perioada 19-30 octombrie

Crescătorii de suine pot depune, în perioada 19 - 30 octombrie 2026, cereri de ajutor de stat în...

Bihor: Peste 20 de focare de pestă porcină, asanate – anunţă DSVSA

Bihor nu mai are niciun focar activ de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici, a informat, marţi,...