spot_img

Sibiu: Focar de PPA în Veseud, au fost delimitate zonele de protecţie şi supraveghere

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat planul de măsuri după confirmarea unui focar de pestă porcină africană (PPA) într-o gospodărie din localitatea sibiană Veseud, comuna Slimnic, informează Prefectura Sibiu.

‘Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (CLCB) – Unitatea Locală de Decizie (ULB), condus de prefectul judeţului Sibiu, domnul Mircea Creţu, a aprobat azi (joi, n.r.), în unanimitate, Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii pestă porcină africană (PPA), ca urmare a confirmării acesteia într-o gospodărie din localitatea Veseud, comuna Slimnic, însumând un efectiv la zi de cinci capete suine – porci graşi’, precizează Prefectura Sibiu.

Conform sursei citate, în gospodăria aferentă s-a impus interdicţia de scoatere din exploataţie a animalelor existente, a furajelor existente şi a dejecţiilor animaliere.

Autorităţile anunţă că a fost stabilită o zonă de protecţie în jurul focarului din localitatea Veseud, cu o rază de minim 3 km, ce include localităţile Veseud şi Ruşi de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de minim 10 km (zona de protecţie este cuprinsă în zona de supraveghere) şi include localităţile Şeica Mică, Agârbiciu, Şoala, Albi, Pădureni, Şeica Mare, Boarta, Petiş, Mighindoala, Buia, Ştenea, Slimnic, Loamneş şi Haşag.

De asemenea, s-a decis lichidarea suinelor existente în exploataţie, urmată de neutralizarea prin îngroparea suinelor. Acţiunea s-a efectuat sub supraveghere sanitară-veterinară.

În zonele de restricţii este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunţarea medicului veterinar, circulaţia animalelor deţinute din speciile listate (porcină), dinspre unităţi din zona de restricţii; circulaţia animalelor deţinute din speciile listate înspre unităţi din zona de restricţii; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, pieţe, expoziţii şi alte situaţii în care sunt adunate la un loc animalele deţinute din speciile listate, inclusiv colectarea şi dispersarea acestor specii; circulaţia cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obţinute de la animale deţinute şi sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unităţi de manipulare a vânatului din zona de restricţii, precum şi alte restricţii prevăzute în planul de măsuri.

De asemenea, este obligatorie anunţarea medicului veterinar de liberă practică, în cazul apariţiei oricărui semn de îmbolnăvire la porcine.

‘Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA Sibiu, Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Slimnic. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de DSVSA Sibiu. Prima dezinfecţie a fost deja realizată, în 28 octombrie a.c.. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu, Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie al Judeţului Sibiu, alte instituţii cu competenţe de control contribuie, conform atribuţiilor legale, la realizarea măsurilor de control pe întreg teritoriul judeţului, dar cu precădere în zonele afectate de pesta porcină africană la porcii domestici şi mistreţi, respectiv pe căile de comunicaţie rutieră din judeţul Sibiu’, transmite Prefectura Sibiu.

Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu (DSVSA).

‘El se aplică în funcţie de evoluţia bolii, respectiv se poate modifica în funcţie de aspectele epidemiologice identificate pe parcursul implementării măsurilor’, subliniază Prefectura Sibiu.

spot_img

ULTIMELE NOUTĂȚI

Nu rata noutățile

MATRA participă la FOOD EXPO & CARNEXPO 2026 în calitate de expozant și partener al evenimentului

Producătorul român de carne și preparate din carne MATRA, cu o tradiție de peste 30 de ani, va...

FOOD EXPO & CARNEXPO 2026 lanseaza la Brasov „PORȚI DESCHISE ÎN RETAIL”

PRODUCĂTORII DE ALIMENTE ȘI BĂUTURI, FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU BUYERII DIN MARILE REȚELE COMERCIALE! 25–26 NOIEMBRIE 2026 | LUX...

MADR: Fermierii au solicitat peste 179 de milioane de euro pentru bunăstarea animalelor în 2026

Fermierii din sectorul zootehnic au solicitat un sprijin financiar de 179,09 milioane de euro pentru anul de angajament...

CE finanţează cu aproape 4 mil. de euro două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare

Comisia Europeană (CE) a aprobat finanţarea a două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare, în valoare totală...