spot_img

Eurostat: România a înregistrat şi în ianuarie cea mai ridicată inflaţie din UE

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut până la 2% în ianuarie, de la un nivel de 2,3% luna precedentă, iar România este în continuare ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 8,5%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Luna trecută, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost: Franţa (0,4%), Danemarca (0,6%), Finlanda şi Italia (ambele cu 1%). La polul opus, ţările membre UE cu ratele cele mai ridicate ale inflaţiei au fost: România (8,5%), Slovacia (4,3%) şi Estonia (3,8%).

 

Comparativ cu situaţia din decembrie 2025, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 23 state membre, inclusiv în România (de la 8,6% până la 8,5%), a rămas stabilă într-o ţară şi a crescut în trei state membre.

 

De asemenea, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 1,7% în ianuarie 2026, de la un nivel de 2% în decembrie 2025, mult sub ţinta pe termen mediu de 2% vizată de Banca Centrală Europeană (BCE). Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,45 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool şi ţigări (0,51 puncte procentuale). În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 0,39 puncte procentuale.

 

Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut până la 2,2% în zona euro, de la un nivel de 2,3%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

 

În cazul României, conform datelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor la 9,62% în luna ianuarie, de la 9,69% în luna decembrie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,59%, mărfurile nealimentare cu 9,99%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%.

 

„Indicele preţurilor de consum în luna ianuarie 2026 comparativ cu luna decembrie 2025 a fost 100,86%. Rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2026 comparativ cu luna ianuarie 2025 a fost 9,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2025 – ianuarie 2026) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2024 – ianuarie 2025) a fost 7,7%”, se arată în comunicat.

 

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 3,9%, de la 3,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,7% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în data de 18 februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...