spot_img

Bihor: Patru focare noi de pestă porcină africană, alte trei focare – asanate

Patru noi focare de pestă porcină africană au fost diagnosticate, în ianuarie, în judeţul Bihor, în urma celor aproape 230 de acţiuni de supraveghere şi control desfăşurate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, a informat instituţia.

Potrivit unui comunicat de presă, noile focare au fost confirmate în gospodării din Marghita, Săldăbagiu de Munte (comuna Paleu), Poienii de Jos (comuna Bunteşti) şi Peştere (sat aparţinător oraşului Aleşd).

 

În acelaşi timp, au fost asanate, fiind ridicate măsurile de restricţie, trei focare de boală în localităţile Hidişelu de Sus, Avram Iancu şi Margine.

 

De asemenea, medicii veterinari au descoperit şi două focare de leucoză enzootică bovină, o boală gravă asemănătoare leucemiei la oameni, fiind afectate cinci animale infectate.

 

Atât porcii cu pestă porcină africană, cât şi vitele cu leucoză enzootică au fost eutanasiaţi. În jurul focarelor au fost instituite măsuri specifice, de protecţie şi supraveghere, pentru limitarea răspândirii bolilor.

 

Medicii veterinari din sectorul Sănătăţii şi bunăstării animale au efectuat, în luna ianuarie, 227 controale în cabinete veterinare, exploataţii de animale, unităţi farmaceutice şi de nutriţie animală, precum şi în trafic. În urma acestora, au fost aplicate 12 sancţiuni, anume 4 avertismente şi 8 amenzi în valoare totală de 12.500 lei.

 

Cele mai frecvente nereguli au vizat animalele de companie neînregistrate, comercializarea fără documente şi deţinerea de animale neidentificate.

 

De asemenea, au fost recoltate probe pentru supravegherea pestei porcine africane ( de la 183 porci domestici şi 537 mistreţi), brucelozei şi leucozei bovine (1.076 probe) şi brucelozei porcine (6 probe), context în care au fost descoperite noile focare.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...