spot_img

Piaţa agricolă internaţională, dependentă de tensiunile comerciale şi condiţiile climatice

Piaţa agricolă globală devine tot mai dependentă de tensiunile comerciale, problemele de logistică şi condiţiile meteorologice nefavorabile, decât de sezonalitate, arată o analiză realizată de o companie de investiţii.

„Piaţa agricolă internaţională se află într-o perioadă complexă, deoarece preţurile la cafea şi cacao cresc pe fondul ofertei limitate şi a incertitudinilor geopolitice, boabele de soia resimt presiunea schimbărilor din fluxurile globale de aprovizionare, în timp ce zahărul menţine o tendinţă mai moderată pe termen mediu şi lung. Tensiunile comerciale, problemele de logistică, condiţiile meteorologice nefavorabile şi speculaţiile modifică tiparul sezonier, demonstrând că factorii economici, politici şi tehnici modelează perspectivele actuale. Evoluţia acestor pieţe arată că preţurile sunt din ce în ce mai afectate de evenimente neaşteptate, logistice şi de factori globali complecşi”, transmit analiştii companiei XTB.

 

Astfel, pe piaţa cafelei analiştii remarcă o producţie în scădere şi influenţe din cauza tarifelor americane. În Brazilia, cea mai mare ţară producătoare, recolta de cafea este finalizată în proporţie de 90%, peste media de 84%. Totuşi, pentru sezonul 2025/26, producţia este estimată la 63,9 milioane de saci, în scădere cu 2,1% faţă de anul anterior.

 

USDA estimează însă o creştere a producţiei globale, susţinută de redresarea din Asia şi Africa. Piaţa rămâne puternic influenţată de politicile comerciale: Donald Trump a anunţat intenţia de a introduce tarife de 50% la cafeaua braziliană, decizie legată de tensiunile politice interne din Brazilia.

 

„Aceste incertitudini, combinate cu perspectivele recoltelor, pun presiune suplimentară asupra preţurilor mondiale. Indicatorii tehnici relevă volatilitate şi o lipsă de acord între investitori”, notează XTB.

 

În ceea ce priveşte preţurile la cacao, acestea au urcat cu 5,69% într-o singură zi şi cu 8,7% într-o lună, ajungând la 9.010 dolari pe tonă. Creşterea este alimentată de scăderea producţiei în Coasta de Fildeş şi Ghana, cauzată de boli şi de condiţiile meteorologice extreme.

 

Contractele futures pe ICE au crescut recent cu peste 7%, după ce rapoarte privind vremea nefavorabilă din Africa au determinat un val de acoperire a poziţiilor short. Marii producători, precum Lindt şi Barry Callebaut, au anunţat ajustări negative ale previziunilor de vânzări, din cauza costurilor ridicate. Sezonalitatea are o importanţă redusă în acest context, în comparaţie cu şocurile majore ale ofertei şi cererea ridicată, explică analiştii XTB.

 

Potrivit analizei, cotaţiile zahărului au înregistrat o evoluţie modestă, situându-se la 16,35 dolari, cu variaţii zilnice şi lunare sub 1%, dar cu o scădere anuală de peste 10%. Producţia ridicată din Brazilia şi India exercită o presiune descendentă asupra preţurilor, în ciuda volumului mare de contracte tranzacţionate. Din punct de vedere tehnic, preţurile se menţin sub mediile mobile, ceea ce ar putea indica o corecţie spre pragul de 16 dolari.

 

Analiştii XTB menţionează că un semnal îngrijorător vine de pe piaţa boabelor de soia. China, cel mai mare importator mondial, nu a realizat încă nicio achiziţie din noua recoltă a Statelor Unite pentru sezonul 2025/26 – cel mai lent început din ultimii 20 de ani.

 

Achiziţiile chineze au fost blocate de tarife, de incertitudini comerciale şi de disponibilitatea alternativelor din Brazilia. „Deşi achiziţiile sunt de obicei scăzute în această perioadă, ele nu sunt nici inexistente. Ultima dată când fermierii americani au aşteptat atât de mult pentru comenzile de soia din noua recoltă a fost în 1999”, atrag atenţia analiştii.

 

Iniţial, declaraţiile lui Donald Trump privind creşterea achiziţiilor chineze au împins preţurile în sus, dar scăderile au revenit rapid. Raportul WASDE a contrabalansat parţial presiunile, indicând stocuri şi producţie mai mici în SUA.

 

Potrivit sursei citate, perspectivele unui exces de ofertă la nivel mondial pot împinge preţurile către 8,50 dolari pe bushel, dar înainte de acest prag, nivelul de 9,50 dolari rămâne un sprijin încă din august anul trecut, subliniază analiştii.

 

XTB este o companie poloneză fondată în 2004, axată pe tehnologie şi reglementată la nivel internaţional. Din 2016, acţiunile sale sunt listate la Bursa de Valori din Varşovia.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cris-Tim Family Holding accelerează creșterea în segmentul ready meals prin acordul de achiziție a Via Trend și Snack 4U

Cris-Tim Family Holding S.A. (BVB: CFH), liderul pieței de mezeluri și ready meals (mâncăruri gata preparate) din România,...

Efectivele de porci din UE sunt în scădere

Cel mai recent recensământ al efectivelor de animale efectuat primăvara la nivelul Uniunii Europene arată o scădere a...

FAO: Preţurile mondiale la alimente, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în septembrie

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a urcat în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape...

AFIR: 170 de milioane de euro pentru exploataţiile tinerilor fermieri

Fermierii de până la 45 de ani, care şi-au înregistrat exploataţia cu cel puţin cinci ani în urmă,...

Giurgiu: Măsuri de supraveghere a efectivelor de animale după confirmarea unui focar de variolă ovină şi caprină

Efectivele de animale din Braniştea sunt monitorizate permanent de medicii veterinari din zonă după ce, în luna septembrie,...