Incepe repopularea cu porci in gospodariile afectate de PPA

Incepe repopularea cu porci in gospodariile afectate de PPA


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirma ca va exista carne de porc romaneasca suficienta pentru sarbatorile de Craciun, in pofida evolutiei pestei porcine africane pe teritoriul tarii, sustinand ca nu poate fi vorba de o decimare a efectivelor de porci in conditiile in care doar 6,3% din gospodariile populatiei au fost afectate de boala.

"Decimatul inseamna o pierdere mult prea mare. Nu e cazul, dar o pierdere avem. Tot timpul luam in calcul ce ii trebuie populatiei, este atent Ministerul Agriculturii, este atent Guvernul Romaniei. Situatia pe care v-am prezentat-o vine in aceasta directie: de a repopula. In Romania, doar 6,3% din gospodariile populatiei au pierdut efective de porcine, restul exista in Romania si ne ocupam de acest efectiv, intelegand aici ca facem ceea ce trebuie din punct de vedere sanitar-veterinar si organizatoric ca acesta boala sa nu mai cuprinda alte zone si evident vom actiona in consecinta. Fiti linistita ca vom avea carne de Craciun. Anul trecut ati mai pus intrebarea daca vom avea tomate, erati ingrijorata ca nu avem tomate. Erati ingrijorata la un moment dat ca vedeti tomate atat de multe incat se dau si la porci. Eu va spun ca avem grija pentru tara aceasta (...)", a raspuns Petre Daea unei intrebari adresate de o jurnalista referitoare la faptul ca pesta porcina africana a decimat efectivele de porci si ar exista riscul sa nu mai existe carne suficienta pe piata pentru sarbatorile de Craciun.



Ministrul Agriculturii a anuntat ca a inceput repopularea cu porci a gospodariilor afectate de pesta porcina africana (PPA) in satul Olosig din judetul Bihor, subliniind ca "nu ne oprim cu cresterea porcilor in gospodariile populatiei".

 

"La ora actuala e o veste buna, pentru ca mi-au dat telefon cei de la Bihor ca in satul Olosig acum se repopuleaza gospodariile care au fost afectate, contaminate cu acest virus (pesta porcina africana - n. r.). S-a trecut la etapa a doua, de repopulare cu porci santinela. Am discutat si cu producatorul respectiv, cu crescatorul de animale, si era bucuros ca el nu mai credea ca se reia aceasta activitate. As vrea sa profit de acest moment sa va spun dvs. si tarii intregi ca nu ne oprim cu cresterea porcilor in gospodariile populatiei. In aceste gospodarii, doua dintre ele, (...) in Olosig, pentru ca acolo focarele s-au stins, este o procedura pe care trebuie sa o respectam. Vom vedea daca avem succes in zona respectiva, pentru ca n-are cum sa stie cineva ce explozie va fi la acest virus. Speram ca lucrurile sa fie bune", a precizat ministrul Agriculturii.

 

El a mentionat ca va merge la Bruxelles pentru a obtine sprijin concret pentru Romania in cazul pestei porcine africane.

 

"Stiti ca a fost aici comisarul european pentru agricultura, Phil Hogan, care a vazut situatia la fata locului si a analizat in prezenta autoritatilor statului care e situatia din Romania. Iata ca maine ma duc la Bruxelles pentru a prinde concret un sprijin pentru Romania in aceasta directie. Sprijinul acesta se discuta din punct de vedere tehnic acum, cand vorbim noi, la Ministerul Agriculturii, unde este o videoconferinta cu expertii de la UE. Cand vin de acolo, o sa va dau date exacte", a afirmat Petrea Daea.

 

Intrebat daca pana in prezent au venit bani de la UE pentru combaterea PPA, seful MADR a raspuns: "Sigur ca da, pentru ca, prin programul de eradicare a bolilor pe care il gestioneaza ANSVSA, 75% din acele sume care s-au pus la dispozitie sunt de la Uniunea Europeana".

 

"Noi dorim sa solicitam in plus sume pentru a aseza lucrurile intr-un vad normal si a stapani aceasta molima, ajutand fermierii. Iata, primul fermier care a fost la Tulcea, care a avut primul necaz, a primit banii respectivi. M-am uitat in situatie, undeva la 4,8 milioane euro ca despagubire. Este un efort al statului", a adaugat Daea.

 

Potrivit ministrului, se va continua cu acordarea despagubirilor, anuntand ca din cele 6.000 de dosare au fost platiti banii pentru 5.000 de dosare.

 

"S-au platit pana la aceasta data in jur de 12 milioane de euro, respectiv 54 de milioane de lei, dar aceste documente se fac incontinuu, cu mai mare usurinta la gospodarii, pentru ca ai terminat daca a avut un porc doi, i-ai facut documentele respective, dar la societatile comerciale pana nu se termina uciderea efectivelor in intregime nu poti sa faci documentatia cuvenita", a explicat ministrul Agriculturii.



Poti fi interesat si de