Grupul pentru pescuit Delta Dunarii a deschis primul apel de proiecte

Grupul pentru pescuit Delta Dunarii a deschis primul apel de proiecte


Grupul de actiune locala pentru pescuit (FLAG - Fisheries Local Action Group) Delta Dunarii a deschis, luni, prima sesiune de depunere a proiectelor in vederea finantarii din fonduri comunitare, aceasta sesiune fiind dedicata proiectelor care au printre obiective promovarea patrimoniului istoric si cultural al zonei.

"Apelul de proiecte s-a deschis la ora 15,00, insa pana la inchiderea programului, ora 16,00, nu am primit niciun proiect. Sesiunea de depunere a proiectului va fi deschisa pana la 30 mai, ora 15,00, iar proiectele pot fi depuse zilnic, de luni pana vineri, intre orele 8,00 si 16,00, la sediul grupului", a declarat managerul FLAG Delta Dunarii, Valentin Moldoveanu.

 

Depunerea proiectelor se va face pe suport de hartie pana cand va deveni functional sistemul MySMIS.

 

"Saptamana viitoare, pe data de 25 aprilie, vom deschide primul apel de proiecte pe Masura 2, iar pe data de 2 mai, vom avea un prim apel de proiecte pe Masura 1. Ambele sesiuni vor ramane deschise 45 de zile lucratoare", a mentionat Moldoveanu.

 

Pe Masura 3, care s-a deschis luni, pot fi depuse proiecte cu valori eligibile cuprinse intre 5.000 de euro si 600.000 de euro. Suma totala alocata acestei masuri este de 3,67 de milioane de lei.

 

Masura 2 va acorda finantari proiectelor care au drept obiectiv principal atenuarea schimbarilor climatice, iar Masura 1 va sprijini proiectele care sustin diversificarea activitatilor pentru lucratorii din domeniul pescuitului si acvaculturii.

 

FLAG Delta Dunarii, entitate formata din actori publici si privati, s-a infiintat in anul 2010 cu scopul de a atrage resurse financiare in vederea dezvoltarii comunitatilor izolate din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. In perioada de programare 2007-2013, asociatia a obtinut prin Fondul European pentru Piscicultura cea mai mare finantare acordata vreodata de Uniune pentru dezvoltarea unei zone piscicole, 22.351.668 euro. Doar circa 50% din aceasta suma a fost absorbita de pescarii din Delta, astfel ca, in aceasta perioada de programare, beneficiaza de 9.437.500 euro.

 

In plus, daca in perioada de programare anterioara, acest FLAG cuprindea un singur oras, Sulina, si comunitatile izolate din Delta, in actualul exercitiu financiar, FLAG Delta Dunarii cuprinde patru din cele cinci orase din judet, Tulcea, Babadag, Isaccea si Sulina, precum si 21 de comune. FLAG Delta Dunarii are alocat si in acest exercitiu financiar cel mai mare buget total estimat la nivelul grupurilor similare din Romania.



Poti fi interesat si de