spot_img

MADR: România şi Egiptul vizează extinderea cooperării şi a schimburilor comerciale agroalimentare

România are capacitatea de a consolida şi extinde prezenţa produselor sale agroalimentare pe piaţa egipteană, a afirmat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-o postare publicată pe pagina de Facebook a ministerului de resort.

„România are capacitatea de a consolida şi extinde prezenţa produselor sale agroalimentare pe piaţa egipteană, iar dialogul cu partenerii noştri este esenţial pentru a transforma acest potenţial în proiecte concrete. Ne dorim o cooperare bilaterală mai puternică, bazată nu doar pe exporturile tradiţionale de cereale şi animale, ci şi pe schimb de expertiză, tehnologie şi bune practici, în beneficiul fermierilor şi al mediului de afaceri din ambele ţări”, a transmis Barbu.

 

În acest context, a fost evidenţiat interesul pentru continuarea exporturilor româneşti de cereale şi animale, precum şi pentru extinderea cooperării în domenii, precum: agricultura durabilă, schimbul de expertiză, cercetarea agricolă, irigaţiile şi tehnologiile moderne aplicate în agricultură.

 

Ministrul român al Agriculturii a discutat, marţi, cu ambasadorul Republicii Arabe Egipt în România, Mohammed Orfy, despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul agricol şi agroalimentar, fiind analizate oportunităţile de creştere a exporturilor româneşti şi extinderea colaborării în domenii precum agricultura durabilă, irigaţiile şi tehnologiile moderne.

 

În cadrul întâlnirii au fost analizate perspectivele dezvoltării relaţiilor dintre cele două ţări. „Dialogul a vizat dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări, intensificarea schimburilor comerciale şi valorificarea oportunităţilor existente pentru produsele agroalimentare româneşti pe piaţa egipteană”, precizează ministerul.

 

Potrivit sursei citate, Egiptul rămâne un partener important pentru agricultura românească, fiind în ultimii ani una dintre pieţele relevante de desfacere pentru produsele agroalimentare din România, în special pentru grâu şi porumb.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...