spot_img

ANSVSA a retras de pe piaţă peste două tone de alimente într-o săptămână

Inspectorii sanitari veterinari au retras de la comercializare peste două tone de alimente considerate nesigure (carne, lactate, peşte, legume), în urma controalelor realizate în perioada 24 – 30 martie, în pieţe, supermarketuri, depozite şi unităţi de alimentaţie publică.

„Inspectorii au verificat deja 3.026 de locaţii (pieţe, supermarketuri, depozite şi unităţi de alimentaţie publică). Această primă fază a dus la aplicarea unor sancţiuni ferme: 130 de amenzi în valoare totală de 1.449.600 de lei; 70 de avertismente; 5 ordonanţe de suspendare sau interzicere a activităţii; peste 2 tone de alimente (carne, lactate, peşte, legume) retrase de la vânzare şi neutralizate”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

 

Instituţia precizează că a intensificat controalele în contextul Sărbătorilor Pascale.

 

„Siguranţa alimentară este o prioritate, mai ales în perioadele cu consum ridicat. Aceste rezultate reprezintă doar prima etapă a unei ample acţiuni de control. Vom rămâne în alertă până pe 11 aprilie pentru a ne asigura că produsele care ajung pe masa românilor sunt sigure”, a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicat.

 

La nivelul DSVSA judeţene şi al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO), în perioada 24 martie – 11 aprilie, premergătoare Sărbătorilor Pascale Ortodoxe şi Catolice, va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Cetăţenii pot sesiza orice neregulă la numărul de telefon gratuit: 0800 826 787.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...