spot_img

Autoritatile avertizeaza: lemnele din padure pot fi purtatoare ale virusului PPA

Un nou focar de pesta porcina africana (PPA) la mistret a fost confirmat, miercuri, in judetul Alba, la peste o saptamana dupa inregistrarea primului caz de imbolnavire, context in care autoritatile atentioneaza cetatenii care se aprovizioneaza cu lemne din padurile din zona afectata ca materialul lemnos poate fi purtatorul virusului PPA.

In cadrul sedintei Centrului Local de Combatere a Bolilor Alba, desfasurata miercuri la sediul Institutiei Prefectului Judetul Alba, au fost prezentate si dezbatute o serie de masuri care trebuie intreprinse in vederea combaterii pestei porcine africane la nivelul judetului Alba.

 

Astfel, potrivit unui comunicat, un semnal de alarma extrem de important vizeaza  aprovizionarea persoanelor fizice cu lemne din padurile proprietate personala  de pe raza a circa 40 de localitati unde s-au inregistrat cazuri de pesta porcina africana sau se afla in imediata apropiere a zonelor infestate.

 

„Dorim sa atentionam populatia asupra pericolului reprezentat de faptul ca materialul lemnos poate fi purtatorul virusului PPA, existand astfel riscul contaminarii intregilor gospodarii cu pesta porcina africana. De aceea, recomandam cetatenilor din zonele afectate de virusul PPA sa efectueze pe cat posibil actiuni de dezinfectie a gospodariilor”, a precizat, potrivit comunicatului, subprefectul Nicolae Gheorghe Mera.

 

Un nou focar de pesta porcina africana a fost confirmat in Alba, respectiv pe Fondul de Vanatoare nr.36 Berghin. Aria afectata este formata din zona infectata, pe o raza de opt kilometri, incluzand Berghin, Santimbru, Ciugud si Alba Iulia, si o zona tampon, pe o raza de inca cinci kilometri, incluzand Mihalt, Ohaba, Spring, Daia Romana, Ighiu, Cricau si Galda de Jos.

 

„Informam cetatenii ca exista un punct de dezinfectie in localitatea Dumitra. Indemnam populatia sa-l utilizeze, iar primarii sa se ocupe de functionarea corespunzatoare a acestuia. Totodata, comunicam cetatenilor interesati ca animalele vor putea fi transportate in alte localitati doar  insotite de un formular de miscare si fisa de inspectie intocmita de medicul veterinar din localitatea de provenienta”, se arata intr-un comunicat postat, tot miercuri, pe site-ul Institutiei Prefectului.

 

Totodata, gestionarii fondurilor de vanatoare sunt atentionati sa respecte ‘cu strictete’ prevederile Ordinului ministrului apelor si padurilor nr. 673/2019 privind aprobarea cotelor de recolta pentru unele specii de fauna de interes cinegetic, respectiv articolul „In zona afectata definita ca aria calculata cu o raza de 13 km de la cazul de pesta porcina africana, compusa din zona infectata cu o raza de 8 km si zona-tampon de 5 km in exteriorul zonei infectate, se recolteaza intregul efectiv de mistreti si cotele de recolta aprobate pentru speciile sacal, vulpe, cioara griva si cotofana, prin metode de vanatoare care nu disloca efectivul, respectiv prin metoda „la panda” si „la dibuit”, in termen de 30 de zile de la confirmarea virusului”.

 

In 25 noiembrie, Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Alba a anuntat primul caz de imbolnavire cu pesta porcina africana la porc mistret in judet, virusul fiind confirmat la un animal vanat pe un fond de vanatoare din comuna Ohaba.

 

La inceputul lunii noiembrie, virusul fusese confirmat la doi porci dintr-o gospodarie din comuna Vidra. Intre timp, au fost efectuate mai multe examene de laborator pentru depistarea genomului virusului PPA, insa toate rezultatele au fost negative.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...