spot_img

Jumatate dintre romani risipesc aproape 25% din alimente

Jumatate dintre consumatorii romani risipesc lunar aproape 25% din totalul produselor alimentare, iar produsele proaspete (din?carne,?legume/ fructe, oua, branzeturi /lactate, gatite etc.) sunt cele care par a fi cel mai putin risipite, potrivit Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor – InfoCons.

„Aproximativ 60% dintre consumatorii romani cheltuie circa 30% din venitul lunar pentru asigurarea hranei. Daca privim din punct de vedere financiar, avand in vedere ca cele mai mari pierderi de alimente au loc la nivelul gospodariilor (consumatorilor din mediul urban), in Romania pierderile la nivelul sectorului de consumatori sunt de 2 – 3 ori mai mari comparativ cu alte state europene, unde procentul cheltuit lunar din venitul mediu este mult mai mic (ex.: Franta – 14%, Elvetia – 10%)”, precizeaza sursa citata.



In Uniunea Europeana sunt irosite, anual, aproximativ 88 de milioane de tone de alimente (in jur de 20% din totalul alimentelor produse). Conform unui studiu realizat in anul 2013, cei mai mari generatori de deseuri alimentare, exprimate in kilograme pe cap de locuitor, sunt Tarile de Jos (541 kg), Belgia (345 kg), Cipru (327 kg) si Estonia (265 kg), iar la polul opus cele mai mici sunt Slovenia (72 kg), Malta si Romania (ambele 76 kg), urmate de Grecia (80 kg) si Republica Ceha (81 kg).



Incepand cu data de 1 februarie 2019, legea privind diminuarea risipei alimentare (nr. 217/ 2016) va intra in vigoare si, potrivit actului normativ, operatorii economici vor trebui sa fie mai responsabili in vederea diminuarii risipei alimentare prin masuri precum vanzarea la pret redus a produselor aflate aproape de expirarea datei durabilitatii minimale etc.



Pentru a aduce in atentia consumatorilor romani problema risipei alimentare, InfoCons, impreuna cu alte 6 organizatii din Lituania, Bulgaria, Letonia, Estonia, Croatia si Bangladesh implementeaza proiectul co-finantat de Uniunea Europeana „Global learning approach on food waste in non-formal education” (Abordarea globala privind risipa alimentara prin educatie non-formala). Obiectivele proiectului vizeaza cresterea gradului de educare si informare a consumatorilor cu privire la interconexiunile determinate de risipa alimentara, in conditiile in care informarea la nivel mondial cu privire la acest aspect este una foarte scazuta, sensibilizarea grupurilor tinta asupra interdependentei globale si a problemelor de mediu si dezvoltare sociala, promovarea posibilitatilor de evitare a crearii de deseuri alimentare prin prezentarea de modele de consum ce pot fi modificate la nivelul gospodariilor contribuind, la randul lor, la reducerea impactului asupra mediului si a impactului social la nivel global.


La sfarsitul proiectului, mai mult de 2 milioane de cetateni la nivelul UE vor cunoaste si vor aplica aptitudinile dobandite in cadrul acestui proiect cu privire la consumul durabil, intelegand ca un consum de alimente mai bine gestionat poate deschide posibilitati de consum pentru alte categorii de persoane. 



Potrivit comunicatului, InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, apolitica, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...