spot_img

20 de tari cer Comisiei Europene sa nu reduca bugetul pentru PAC

Mai multe tari au cerut la inceputul acestei saptamani Comisiei Europene sa nu reduca bugetul pentru Politica Agricola Comuna (PAC), relateaza AFP.

Potrivit ministrului francez al agriculturii, Stéphane Travert, in prezent 20 de tari sunt impotriva proiectului de buget propus de Comisie. „Este deci semnul ca propunerea facuta de Comisie nu poate fi acceptata”, a declarat el in Luxemburg, dupa o dezbatere a ministrilor de resort privind reforma PAC dupa 2020.

 

Travert a prezentat un memorandum semnat de sase tari europene, carora li s-au alaturat ulterior si altele – inclusiv Romania. Primul comunicat comun care critica intentia de reducere a fondurilor pentru PAC in exercitiul financiar 2021-2027 a fost publicat la sfarsitul lunii mai, la Madrid, de Finlanda, Franta, Grecia, Irlanda, Portugalia si Spania. Ulterior, solicitarea a fost sustinuta in scris de Cehia, Cipru, Croatia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria. Luni, in cadrul dezbaterii, acestora li s-au alaturat Austria, Belgia, Estonia, Letonia si Slovenia. Italia nu s-a raliat la memorandum, dar ministrul Gian Marco Centinaio a apreciat ca finantarea PAC nu este adecvata.

 

Memorandumul arata ca reducerea bugetului PAC „ar crea un risc fara precedent pentru viabilitatea exploatatiilor agricole europene, pentru veniturile agricultorilor si pentru capacitatea lor de a raspunde cererilor cetatenilor privind o alimentatie sanatoasa, durabila, accesibila si de calitate, privind protectia mediului si adaptarea la schimbarile climatice”.

 

La inceputul lunii mai, Comisia a propus reducerea bugetului PAC cu 5%, pana la 365 de miliarde de euro. Luni, comisarul european pentru agricultura, Phil Hogan, a aratat ca daca nu se majoreaza intregul buget al UE, singura modalitate de a aloca mai multe fonduri pentru PAC ar fi taierile de la alte capitole, ceea ce „nu este o decizie pe care trebuie sa o ia Comisia Europeana, ci Consiliul si Parlamentul”.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...