spot_img

Valcea: Mieii vor putea fi sacrificati in zona strandului din Ostroveni din Ramnicu Valcea

Mieii vor putea fi sacrificati incepand de luni in zona strandului din Ostroveni, a declarat, pentru Agerpres, directorul Directiei Sanitar veterinare Valcea, dr. Mihai Miclea.

Mieii vor putea fi sacrificati incepand de luni in zona strandului din Ostroveni, a declarat, pentru Agerpres, directorul Directiei Sanitar veterinare Valcea, dr. Mihai Miclea.
„Exista doua abatoare sanitar-veterinare permanente, abilitate pentru a sacrifica mieii: este vorba de SC Diana SRL si cel de la Calimanesti-Caciulata. Prin cererea inaintata de Primaria Ramnicu Valcea, impreuna cu cei de la Piete Prest exista si o derogare aprobata de noi, in ceea ce priveste sacrificarea mieilor in perioada Sarbatorilor Pascale, vreme de 6 zile, mai exact intre 14-19 aprilie, cu un program bine stabilit, sacrificarea avand loc intre orele 9.00-18.00. Locatia va fi aceeasi ca si in anii precedenti, respectiv parcarea de la Strandul din Ostroveni. Cele doua echipe de inspectori DSVSA vor monitoriza pe de o parte certificarea animalelor vii si bunastarea lor, iar dupa sacrificare verificam carcasa, sa fie conform legii sanitar-veterinare, apt de consum”, a precizat dr. Miclea.

Acesta a mai spus ca este interzisa sacrificarea animalelor in alte locuri, iar cei care vor fi prinsi vor primi „amenzi drastice”.

Totodata, DSV Valcea are in vedere in cursul acestei saptamani intensificarea controalelor la producatorii si comerciantii de oua, lactate si carne. In acest sens, DSV a stabilit o serie de parteneriate cu ITM, DSP, OPC si Directia agricola.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...