spot_img

PNDR 2014-2020 a fost transmis forurilor europene

Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a declarat luni, la Galati, ca Programul National de Dezvoltare Rurala(PNDR) 2014-2020 se afla intr-un stadiu avansat si a fost transmis, deja, informal, forurilor europene, anunta Agerpres.

Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a declarat luni, la Galati, ca Programul National de Dezvoltare Rurala(PNDR) 2014-2020 se afla intr-un stadiu avansat si a fost transmis, deja, informal, forurilor europene, anunta Agerpres.

,,PNDR 2014-2020 se afla intr-o faza avansata, daca ma raportez si la celelalte state europene, dar si la celelalte programe pe care le avem la nivel national si trebuie sa va spun ca Romania, Ministerul Agriculturii, deja a transmis, informal, acest program catre forurile europene. Suntem intre primele cinci state care au facut acest lucru si este un lucru care arata ca institutiile tarii, care lucreaza cu fonduri europene, din Ministerul Agriculturii, si-au facut treaba’, a spus Constantin. Vicepremierul a precizat ca PNDR 2014-2020 este un program simplificat fata de cele care au existat pana acum, cu fonduri importante ,,dar nu suficiente, deci a trebuit sa ne concentram exact pe cercetarile pe care noi le-am facut in piata’.

ULTIMELE NOUTĂȚI

spot_img

Nu rata noutățile

Cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflaţia

Preţurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creştere trimestrială de la debutul...

Boeser Frischfleisch finalizează preluarea abatorului Vion din Crailsheim

Boeser Frischfleisch GmbH a preluat operarea abatorului Vion din Crailsheim (Baden-Württemberg) la data de 28 septembrie 2026. Unitatea,...

Harghita: Două bovine confirmate cu rabie la Tomeşti şi suspiciuni în alte trei cazuri

Două bovine care au murit în perimetrul localităţii Tomeşti au fost confirmate cu rabie, iar autorităţile au dispus...

Pierderile ascunse pentru companiile din industria de procesare a cărnii. Ce afectează profitabilitatea?

În industria de procesare a cărnii, consumurile mai mari decât cele estimate, randamentele sub așteptări, produsele apropiate de...

ULMA Packaging și RBC colaborează pentru creșterea eficienței operaționale in industria alimentară

Industria alimentară modernă cere mai mult decât utilaje performante – solicită soluții integrate care să reducă pierderile, să...