Romania participa la cea de-a 83-a editie a expozitiei Saptamana Verde

Romania participa la cea de-a 83-a editie a expozitiei Saptamana Verde


In perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea de a 83- a editie a expozitiei internationale Saptamana Verde, la care Bulgaria va fi tara partenera.

saptamana berlinIncepand cu anul 2003, MADR a participat la aceasta expozitie, in fiecare an, cu stand propriu.

La standul MADR din incinta expozitiei, vizitatorii vor putea degusta produse romanesti inregistrate cu Indicatie Geografica Protejata precum: Magiun de prune TOPOLOVENI din judetul Arges, Salam de Sibiu al celor 6 membri ai Asociatiei Producatorilor de Salam de Sibiu, din judetele Bacau, Sibiu, Brasov, Calarasi, Ilfov si Bucuresti, Novac afumat din Tara Barsei, judetul Brasov. Totodata, Telemeaua de Ibanesti de la membrii Asociatiei pentru promovarea produselor traditionale de pe Valea Gurghiului, judetul Mures, produs inregistrat cu Denumire de Origine Protejata, va putea fi degustata de cei interesati.

La Saptamana Verde vor fi expuse si produse a caror documentatie se afla in diverse stadii de verificare la directiile de specialitate ale Comisiei Europene: carnatii de Plescoi, Scrumbia de Dunare si Cascavalul de Saveni.

De asemenea, vor mai fi oferite, spre degustare, alte patru produse a caror documentatie este in curs de finalizare pentru a obtine protectie europeana: Telemea de Sibiu, Virsli de Hunedoara, Branza de Vaideeni si Salata cu icre de stiuca.

De asemenea, vor putea fi degustate atat produse din carne (carnati de porc sau oaie, slanina afumata, ghiudem, babic, pecie afumata, clisa afumata, costita afumata, jumari de porc, carne afumata la garnita, muschi perpelit etc.) cat si produse de panificatie si patiserie (cozonac Domnesc, Cozonac Comoara Macinului, paine cu cartofi, paine impletita la tava). Nu vor lipsi nici produsele din peste (bagheta pescareasca, batog afumat, pastrav ardelenesc, pastrama pescareasca, icre de crap, de stiuca) si nici bauturile spirtoase precum: Palinca, Tuica de Arges si Tuica Zetea de Mediesul aurit, dar si cu vin alb si rosu.

Oaspetii targului se vor putea delecta, de asemenea, cu delicatese precum dulceata de cirese amare, capsuni, visine, zmeura, gem de prune, zacusca si tocana de legume, dar si cu vestitele prune uscate de Leleasca sau merele de Voinesti.

Pentru prima data la un targ international, reprezentantii MADR vor prezenta, in cadrul standului, 16 produse din cele 30 inregistrate in Registrul national al produselor montane, cum ar fi sucuri naturale de fructe, cascaval de Ibanesti, miere sau iaurt.

In desfasurarea evenimentelor de la standul Romaniei, la care si-au anuntat prezenta mai multi oficiali, MADR va beneficia de sprijinul Ambasadei Romaniei la Berlin.


Poti fi interesat si de