David Limbasan, ardeleanul care a pariat pe Mangalita

David Limbasan, ardeleanul care a pariat pe Mangalita


David Limbasan este unul dintre beneficiarii masurilor de finantare prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR)  prezent la evenimentul organizat recent de EurActiv si moderat de StartUp Cafe.

Acesta creste porci Mangalita de sapte ani, iar azi are in jur de 100 de exemplare. Vinde carnea intr-o piata destinata producatorilor din Sibiu, iar in ultimii cinci ani si-a dezvoltat si partea de procesare a carnii. Fondurile structurale au reprezentat startul pentru afacerea sa. Acum, planurile sale sunt de extindere si tot masurile de finantare ii vin in ajutor.

 

"N-am facut asta dintotdeauna. In urma cu sapte ani m-am apucat de cresterea acestor porci. Ii studiasem inainte cu doi ani, ma saturasem de ce inseamna vanzari, target si ce inseamna a lucra intr-o corporatie. M-am retras la mine acasa la Racovita, dupa ce am stat in mai multe zone ale tarii. Am facut acest proiect din dorinta primordiala de a manca sanatos. Noi si familia noastra. Totul s-a extins in momentul in care am vazut ca exista un trend, ca exista o nisa pe piata pentru asa ceva. M-am extins pornind de la aceasta masura si prin procesare, pentru ca e foarte important ca in momentul in care noi producem sa avem o piata de desfacere asigurata. Am simtit asta si a venit ca un lucru natural in momentul in care faci produse sanatoase si produse exact cum se faceau in secolul trecut. Sa stiti ca e o satisfactie pentru mine in momentul in care vand la Sala Transilvania. Acest lucru ar trebui extins la nivel national. Exista o piata a producatorilor care in fiecare sambata putem merge sa ne vindem produsele fara sa platim absolut nimic. Sa stiti ca este o salvare daca noi, micii producatori, am putea sa ne vindem aceste produse in niste piete organizate, in niste piete supravegheate din toate punctele de vedere, am putea sa ne dezvoltam mai mult", a marturisit David Limbasan in cadrul conferintei.

 

Fermierul spune despre el ca este unul dintre cei mai pasionati crescatori de porci Mangalita. "Vreau sa dau un exemplu prin ceea ce am facut eu tuturor celor care vor sa creasca animale, celor care vor sa munceasca. Bineinteles, ajutati si de aceste masuri care se pun la dispozitie prin toate formele posibile. Dar mai important este sa iti doresti, sa stai la tara si sa traiesti, sa muncesti cu drag. Pasiunea vine din faptul ca am crescut printre animale, din dragostea de a munci pamantul. Nu se compara nimic cu mirosul pamantului prins in maini. Are un miros special. In momentul in care toate lucrurile acestea se leaga, de la a cultiva pamantul, la a creste porcii, a-i procesa si a merge in fata clientului cu produsele pe care le faci si vezi multumirea clientilor, succesul este garantat", a adaugat sibianul.

 

Toate detaliile despre fondurile pentru dezvoltare rurala au fost oferite in cadrul unui seminar organizat de EURACTIV, la care au participat reprezentanti ai agriculturii romanesti. Au fost abordate subiecte de interes pentru fermieri, precum stadiul implementarii PNDR 2020, alocarea financiara aferenta Romaniei pentru Campania 2018 sau masurile propuse de autoritati pentru a sustine micii fermieri.

 

Intregul material poate fi citit in editia nr. 58 a revistei INDUSTRIA CARNII.RO.



Poti fi interesat si de