ACEBOP: Trebuie sa se mentina o vigilenta permanenta pentu prevenirea PPA

ACEBOP: Trebuie sa se mentina o vigilenta permanenta pentu prevenirea PPA


Cele mai recente cazuri de pesta porcina africana identificate in tara noastra se dovedesc o adevarata provocare pentru industria carnii de porc.

Prevenirea este extrem de importanta in aceasta situatie. Tocmai de aceea, Mary Pana, specialist in medicina veterinara si presedintele Asociatiei Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine din Romania (ACEBOP), a publicat o serie de masuri pe care trebuie sa le ia fermierii.

 

“Cea mai probabila cale de transmitere a virusului PPA pe distante lungi in situatia epidemiologica actuala din Europa este legata de factorul uman (introducerea resturilor alimentare contaminate, utilizarea imbracamintei si incaltamintei care au fost in contact cu materialele contaminate, intrarea vehiculelor ne-dezinfectate si altele)”, arata Mary Pana.

 

Presedintele ACEBOP anunta si masurile menite sa reduca riscul de aparitie a PPA:

 

- aplicarea stricta a masurilor de biosecuritate necesare pentru a evita contactul porcilor domestici cu fauna salbatica;

- pastrarea unui control strict asupra intrarii vehiculelor si a persoanelor in ferma si inregistrarea acestora;

- evitarea, pe cat posibil, a partidelor de vanatoare.

- nu aduceti din alta tara produse din carne de porc sau de mistret, mai ales daca acestea sunt produse in afara circuitului comercial oficial, controlat sanitar veterinar!

- nu hraniti animalele cu resturi alimentare!

- este esential sa informati tot personalul, inclusiv soferii, despre acest risc si despre masurile de biosecuritate care se aplica.

 

In momentul in care intr-o ferma apare o suspiciune de imbolnavire, fermierul, impreuna cu medicul veterinar joaca un rol esential in detectarea si notificarea timpurie a bolii, care este esentiala pentru eradicarea rapida si prevenirea raspandirii in alte ferme.

 

Simptomele principale care ridica suspiciunea prezentei PPA sunt: febra, lipsa poftei de mancare si aparitia de leziuni hemoragice pe piele si organele interne - de obicei cu rate mari de mortalitate la toate grupele de varsta, desi exista tulpini care produc o forma mai blanda de boala.

 

“Este foarte important ca, din momentul in care apare suspiciunea, fermierul insusi sa opreasca miscarile animalelor pentru a evita raspandirea bolii. In plus, este necesar sa se puna in aplicare masuri stricte de biosecuritate, evitand orice miscare a oamenilor, animalelor, vehiculelor sau a oricarui alt element care ar putea fi contaminat din sau in ferma, pana cand suspiciunea va fi inlaturata sau confirmata de laborator”, spune Mary Pana.



Poti fi interesat si de