Trei centre en gros de peste vor functiona la Iasi, Bucuresti si Craiova

Trei centre en gros de peste vor functiona la Iasi, Bucuresti si Craiova


Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii Gheorghe Stefan a declarat, joi, ca la Iasi va functiona un centru de en gros pentru peste, care va deservi zona de Nord Est a Romaniei, centre similare urmand a fi infiintate si langa Bucuresti si la Craiova.

Potrivit oficialului de la Ministerul Agriculturii, aceasta este una dintre masurile care de incurajare a consumului de peste in Romania.

 

"Vreau sa ii sustin pe colegii mei nu numai din Moldova, dar si din toata tara, prin masuri de promovare a consumului de peste, pentru ca, din punctul meu de vedere, nu este incurajat consumul de peste in Romania. Vreau sa ii ajutam pe fermieri sa nu isi piarda timpul cu desfacerea. Am in vedere sa construim niste centre en gros de distributie a pestelui, astfel incat fermierul sa aiba doar grija productiei, sa nu mai stea sa piarda timpul, sa sune la diversi beneficiari, care de cele mai multe ori ii incurca, sau sunt fermieri care nu pot produce la capacitatea adevarata. Am in vedere sa facem aici la Iasi un centru de gros pentru zona Moldovei, pentru ca se consuma si se produce foarte mult peste. Vrem sa facem unul si langa Bucuresti, si unul la Craiova, pentru ca acolo se consuma peste, dar, din nefericire, astazi in judetul Dolj mai exista doar o singura ferma piscicola care functioneaza", a declarat jurnalistilor secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Gheorghe Stefan.

 

Conform acestuia, proiectul e in faza de discutii, urmand a fi accesate fonduri europene de statul roman prin Fondul European de Pescuit. Aceste centre zonale de en gros pentru peste urmeaza a fi finalizate in termen de aproximativ trei ani.

 

"Practic, vreau ca fermierii sa asigure mentenanta acestor centre. Un asemenea centru nu trebuie sa functioneze ca un SRL, nu trebuie sa functioneze ca o firma care are profit. El trebuie sa colecteze peste de la fermierii din zona, cum este aici, din sase judete, organizati intr-o asociatie foarte functionala, sa faca contract cu fiecare in parte, iar la randul lui acest centru sa puna un adaos care sa ii asigure costurile de mentenanta. Centrul va fi proprietatea statului, a Agentiei Nationale de Pescuit si Acvacultura. Asa este peste tot in lume. Nu trebuie sa facem adaos la adaos, la adaos, astfel incat pestele sa ajunga pe piata la un pret foarte scump, iar fermierul sa castige foarte putin. Noi vrem ca fermierul sa fie cel care castiga cel mai mult, iar la randul sau cumparatorul sa poata achizitiona pestele la un pret mai mic, eliminand eventualii intermediari", a explicat secretarul de stat Gheorghe Stefan.

 

La conferinta despre Programul Operational de Pescuit si Acvacultura, organizata la Iasi, au participat zeci de fermieri din domeniu din Iasi, Botosani, Bacau, Suceava, Neamt si Vaslui.



Poti fi interesat si de