Sectorul agroalimentar, bine integrat in evenimentul CARNEXPO Grill 2021

Sectorul agroalimentar, bine integrat in evenimentul CARNEXPO Grill 2021


La standul MADR din cadrul CARNEXPO Grill vor fi expuse mai multe produse autohtone de la producatori din mai multe zone ale tarii, precum Dry Fruits Transilvania, Camara Motului, Mirdatod Prod Ibanesti, Cooperativa Csengo, Telemeaua de Sibiu, Bioculture, Bunatati Uscate, Mihai Grama Produse Apicole, Dumral Mount – Gradina de Munte.

Dry Fruits Transilvania a fost infiintata in anul 2015 in localitatea Prislop din judetul Maramures, o zona bogata in fructe, din dorinta si pasiunea de a aduce pe mesele consumatorilor de fructe uscate cate putin din belsugul acestei zone: nuca in coaja ecologica, miez de nuca ecologic, prune umplute cu miez de nuca ecologice, mere uscate ecologice, mix de fructe ecologic (prune cu nuca si mere), pulpa de macese ecologica, hribi de padure uscati ecologici, alune de padure ecologice, castane ecologice.

 

Camara Motului a luat fiinta in anul 2016, iar business-ul are ca activitate realizarea manuala de produse traditionale romanesti dupa retete vechi adaptate cerintelor actuale. Pe rafturile din Camara Motului se regasesc peste 190 de sortimente de dulceturi, siropuri, zacusca ori zarzavaturi, dar si cascaval, produse din fructe si legume sau lapte adunate de prin Muntii Apuseni ori colectate de la producatorii din zona.

 

Compania Mirdatod Prod Ibanesti a fost infiintata in 1994 ca o afacere de familie si administrata inca de la inceput de fratii Todoran si produce peste 40 de sortimente de lactate, precum cascaval, telemea, branza de burduf, urda, smantana, branza de vaci, branza topita, rulade afumate cu condimente, rulade cu urda si marar si unt. Telemeaua de Ibanesti este recunoscuta ca produs traditional romanesc, in Uniunea Europeana, prin Denumire de Origine Protejata (DOP) va extinde gama de produse.

 

Cooperativa Csengo din localitatea Frumoasa, judetul Harghita, a fost infiintata in 2001 de un grup de fermieri care au vrut sa negocieze un pret mai bun pentru vanzarea laptelui crud de la vaci. Cooperativa numara in prezent peste 140 de fermieri.

 

Telemeaua de Sibiu este al saptelea produs romanesc protejat la nivel european, produs din lapte de oaie dupa o reteta traditionala. Este o branza semi-tare din lapte nepasteurizat, care provine de la oile crescute in zona geografica delimitata si hranite pe pasunile sibiene. Telemeaua de Sibiu IGP se comercializeaza atat proaspata, cat si maturata. In acest din urma caz, maturarea trebuie sa fie de cel putin 21 de zile.

 

Bioculture, producator de rosii bio, detine peste 8.000 de metri patrati de sere in localitatea Capusu Mare din judetul Cluj. Compania s-a impus pe piata legumelor proaspete cu o productie bazata pe calitate si a obtinut in anul 2018 certificarea de ferma ecologica.

 

Bunatati Uscate, din localitatea Margau, judetul Cluj, comercializeaza fructe si legume uscate si condimente. Acestea sunt uscate lent, la temperaturi joase, neavand nevoie de conditii speciale de pastrare. Produsele Bunatati Uscate nu contin adaos de zahar sau alti conservanti.

 

Mihai Grama Produse Apicole este business-ul unui apicultor clujean care detine peste 170 de familii de albine in zona comunei Gilau. Printre sortimentele pe care le obtine si comercializeaza se afla miere de iarba neagra, miere de zburatoare si de zmeur.

 

Dumral Mount – Gradina de Munte este un producator din comuna Valea Ierii, judetul Cluj. Gradina de munte are in portofoliu dulceata de fructe de padure sau ardei iute, zacusca cu vinete, cu ciuperci si cu fasole, sirop de fructe de padure, muraturi, dulceata fara zahar indulcita cu suc de mar. Produsele sunt realizate manual, nu contin conservanti si sunt facute pe foc de lemne.

 

Despre CARNEXPO Grill

Este un eveniment unic in Romania pentru promovarea produselor locale care marcheaza deschiderea sezonului de grill si lansarea produselor de tip BBQ, care doreste sa elimine barierele formale din jurul conferintelor standard si sa reuneasca specialistii din industria agroalimentara, HoReCa si retail intr-o locatie distinsa. Aici, parteneriatele se pot lega foarte usor la o masa cu cele mai gustoase produse de grill sau la un pahar de vin de la crame selecte.

 

Va fi o editie de exceptie, cu multe suprize pentru participanti, prin prisma parteneriatelor incheiate de CARNEXPO Grill cu Asociatia Nationala a Bucatarilor si Cofetarilor din Turism (ANBCT), Asociatia Bucatarilor Italieni, Institutul Culinar Disciples Escoffier, Asociatia Prelucratorilor de Carne din Republica Moldova, organizatorii Festivalului D`ale Porcului ( care vor face demonstratii live de preparare a carnii de porc) si nu in ultimul rand vor fi prezenti invitati speciali din Belgia, Spania, Germania etc. CARNEXPO Grill se bucura si de sprijinul asociatiilor din industria carnii: Asociatia Romana a Carnii (ARC), Asociatia Producatorilor de Carne de Porc din Romania (APCPR), Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine (ACEBOP), Asociatia Producatorilor de Salam de Sibiu (APSS).

 

Personalitati marcante din sectorul agroalimentar, specialisti si furnizori vor participa la CARNEXPO Grill in calitate de speakeri si vor pune la dispozitia participantilor experienta si know-how-ul lor pentru a dezvolta piata autohtona. Furnizorii de tehnologie au un loc aparte in aceasta noua editie, acestia avand posibilitatea sa-si expuna echipamentele si sa realizeze demonstratii in cadrul conceptului TECH DAY - o zi dedicata tehnologiei.

 

CARNEXPO Grill are loc in perioada 10-11 iunie 2021, la Theodora Golf Club din Alba Iulia.

 

Rezerva-ti locul la eveniment: office@carnexpogrill.ro

Ana Maria Mihai - 0734 333 588 /  anamaria.mihai@industriacarnii.ro

Flavius Marin - 0734 333 589 / flavius.marin@industriacarnii.ro

 

 



Poti fi interesat si de