Schimburile comerciale dintre Romania si Germania au ajuns la 18,4 miliarde de euro

Schimburile comerciale dintre Romania si Germania au ajuns la 18,4 miliarde de euro


Volumul schimburilor comerciale dintre Germania si Romania a insumat 18,4 miliarde de euro, in primul semestru al acestui an, in crestere cu 12,3%, comparativ cu aceeasi perioada din 2021, arata cifrele Biroului Federal de Statistica (Destatis), citate de AHK Romania.

Astfel, exporturile catre Romania s-au ridicat la valoarea de 9,8 miliarde de euro, echivalentul unei majorari de 8,8%, raportat la perioada de referinta, in timp ce importurile Germaniei din Romania au insumat 8,6 miliarde de euro, in crestere cu 16,6%.

 

Aceste rezultate plaseaza Romania pe locul 19 in topul partenerilor comerciali ai Germaniei privind exporturile si pe locul 21 privind importurile. Estimarile oficialilor AHK vorbesc despre schimburi comerciale bilaterale intre cele doua tari ce pot atinge, in 2022, valoarea de 40 miliarde de euro.

 

"Dezvoltarea relatiilor economice romano-germane este foarte imbucuratoare, in special in actualul context international dificil. Asistam la un interes substantial al firmelor germane de a deschide afaceri in Romania, respectiv de a-si extinde aici activitatile, ceea ce pune bazele unei si mai bune dezvoltari a comertului bilateral. Daca se mentine aceasta dinamica, valoarea schimburilor comerciale bilaterale se apropie in 2022 de 40 miliarde de euro. Avand in vedere reorientarea lanturilor internationale de aprovizionare, dar si datorita deschiderii de noi zacaminte de gaze naturale, Romania reprezinta un amplasament investitional bun pentru economia germana. Relatiile bilaterale nu se pot decupla insa de evolutiile geopolitice globale. Inflatia crescuta, dobanzile mari, preturile ridicate la energie, blocajele existente din lanturile de aprovizionare, increderea scazuta a consumatorilor sunt doar cativa factori care apasa din ce in ce mai mult asupra economiei", sustine Sebastian Metz, director general si membru in Consiliul Director al AHK Romania.

 

AHK Romania este reprezentanta oficiala a economiei germane si totodata cea mai mare Camera de comert bilaterala din Romania, infiintata in anul 2002.



Poti fi interesat si de