Schema de ajutor de stat pentru cresterea animalelor, prelungita cu 6 luni

Schema de ajutor de stat pentru cresterea animalelor, prelungita cu 6 luni


Executivul a aprobat o Hotarare prin care aplicarea prevederilor HG nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor se prelungeste cu 6 luni, respectiv pana la data de 30 iunie 2021, informeaza Ministerul Agriculturii.

Hotararea Guvernului nr. 1179/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza o schema de ajutor de stat, ce are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente intocmirii si mentinerii registrului genealogic, precum si a costurilor aferente testelor pentru determinarea calitatii genetice sau a randamentului genetic al septelului. Acest ajutor este furnizat sub forma de servicii subventionate crescatorilor de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine si ecvine.

 

Schema de ajutor de stat se implementeaza de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura si reteaua sa teritoriala.

 

Suma alocata pentru 2020 este de maximum 65 milioane de lei, aferenta unui numar de aproximativ 30.000 beneficiari. In ceea ce priveste anul 2021, solicitantii depun cererile initiale anuale de solicitare a ajutorului de stat in perioada 1-15 decembrie 2020. Dupa aprobarea bugetului pe anul viitor, suma pentru plata ajutoarelor de stat pentru anul 2021 se va aproba prin Hotarare a Guvernului.



Poti fi interesat si de