SIIC 2019 – Evenimentul care anticipeaza tendintele din industria carnii

SIIC 2019 – Evenimentul care anticipeaza tendintele din industria carnii


2018 a fost un an tumultuos pentru industria carnii din Romania si nu numai. In aprilie 2019 am decis sa ne dam intalnire cu specialistii si autoritatile din domeniu si sa tragem linie, stabilind totodata si ce e de facut in continuare.

Sectorul carnii de porc a fost grav afectat de pesta porcina africana. Probleme sunt si in cel bovin. Lipseste genetica si nici ferme nu sunt suficiente. La pasare au crescut preturile, dar in acelasi timp au crescut si costurile de productie. Importurile sunt din ce in ce mai mari, iar produsele care intra in tara nu sunt de cea mai buna calitate.

 

In aceste conditii ce ne ramane de facut? Cum putem bloca extinderea focarelor de pesta porcina africana? Cum putem rezolva criza fortei de munca? Ce si de unde importam? Sunt doar cateva dintre intrebarile la care vom cauta raspuns in cadrul SEMINARULUI INTEGRAT INDUSTRIA CARNII 2019 (SIIC 2019) – „Tehnologii moderne pentru industria carnii din Romania”, care va avea loc pe 9 si 10 aprilie, la Ramada Parc, din Bucuresti.

 

Invitati vor fi oameni de afaceri din industria carnii - administratori de ferme, producatori, retaileri -, dar si reprezentanti ai asociatiilor si autoritati ale statului. Cu totii au un cuvant greu de spus in deciziile care privesc viitorul acestui domeniu.

 

„De la furca la furculita” va fi conceptul pe care se va baza desfasurarea dezbaterilor. Practic, vom trece discutiile prin toate sectoarele responsabile: ferma, procesare, retail. Vom stabili impreuna care sunt tendintele spre care ne indreptam, care sunt oportunitatile pe care le ofera piata in acest moment, dar si care sunt sunt perspectivele din fiecare domeniu in parte.

 

De asemenea, vom afla de la specialisti care sunt solutiile tehnologice pentru cresterea si nutritia animalelor, pentru carnea proaspata si pentru produsele fiert afumate si crud uscate.

 

Alte subiecte pe care le vom aborda sunt legate de pesta porcina africana si de Brexit. Cum iti feresti afacerea in cazul amenintarii virusului PPA? Ce faci daca virusul apare in ferma sau in fabrica ta? Ne vor raspunde la aceste intrebari chiar cei care au trecut prin astfel de evenimente nefericite. La randul lor, autoritatile sanitar-veterinare ne vor vorbi despre masurile pe care le iau pentru eradicarea virusului.

 

Brexit si post-Brexit reprezinta un alt subiect fierbinte. Vom incerca sa aflam ce se va intampla cu exporturile romanesti de carne catre Marea Britanie.

 

SPEAKERI INVITATI

Printre cei invitati sa dezbata alaturi de noi subiectele fierbinti din industrie se numara:

- ministrul Agriculturii, Petre Daea,

- presedintele Asociatiei Romane a Carnii, Radu Timis,

- fondatorul Kosarom, Neculai Apostol,

- presedintele Asociatiei Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine, Mary Pana,

- directorul comercial Avicarvil, Virgil Ciausoiu,

- consultantul Emilio Becker.

Invitat special va fi directorul Carniprod, Nicolae Ciuleac.

 

Mai multe informatii despre acest eveniment puteti gasi pe site-ul INDUSTRIA CARNII.RO



Poti fi interesat si de