Peste un milion de romani lucreaza in industria carnii si agricultura, in Germania

Peste un milion de romani lucreaza in industria carnii si agricultura, in Germania


Circa 870.000 - 880.000 de lucratori permanenti si in jur de 180.000 - 190.000 de lucratori sezonieri sunt in Germania, a declarat ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, Marius Budai, la o conferinta organizata de Blocul National Sindical (BNS), impreuna cu reteaua Faire Mobilitaet, confederatia sindicala DGB si Friedrich Ebert Stiftung.

'In Germania vorbim de circa 870-880.000 de lucratori permanenti si in jur de 180.000 - 190.000 de lucratori sezonieri. Iata ca este un numar foarte mare si consideram ca lucratorii romani in Germania, si nu numai in Germania, in Europa, fac cinste tarii noastre contribuind direct la PIB-ul tarilor respective', a afirmat Marius Budai.

 

Ministrul Muncii a adaugat ca, in curand, va face o vizita la Berlin. 'Consider ca este foarte important ca ministerele de resort - in speta Ministerul Muncii din Germania si Ministerul Muncii din Romania - sa aiba o relatie directa. Recent am semnat o astfel de colaborare cu Ministerul Muncii din Italia, urmand sa ma deplasez la Roma, exact cu scopul de a proteja cetatenii romani care lucreaza in Italia', a precizat ministrul.

 

El a subliniat ca situatia lucratorilor romani din Germania este monitorizata constant mentionand, totodata, cele mai frecvente probleme cu care acestia se confrunta.

 

'Monitorizam constant tot ceea ce se intampla acolo: avem consulate, avem Ambasada, avem atasat de munca in Ministerul Muncii si, pentru ca am vorbit de atasat, vreau sa va prezint ca astazi sunt insotit din partea Ministerului Muncii de domnul secretar de stat, Cristian Vasilcoiu, de reprezentanti ai Casei Nationale de Pensii, de reprezentanti ai Inspectiei Muncii si de reprezentanti ai Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca, colegi cu care lucrez si impreuna cream acele politici si acele actiuni, sa incercam sa venim in sprijinul cetatenilor romani care lucreaza in Uniunea Europeana, dar si care isi doresc sa se intoarca in Romania. Monitorizam constant situatia lucratorilor romani din Republica Federala Germana si avem informari transmise de catre atasatul nostru de munca', a mai spus Marius Budai.

 

Ministrul Muncii a mentionat totodata ca au fost raportate probleme legate de conditiile de munca, de normele de siguranta, de sanatate in munca, probleme legate de neacordarea salariului minim legal din Germania sau retineri din salariu.

 

'As vrea sa dau citire principalelor aspecte semnalate de muncitorii romani sezonieri in Germania. Au fost probleme legate de conditiile de munca, de normele de siguranta, de sanatate in munca, probleme legate de neacordarea salariului minim legal din Germania sau retineri din salariu, concedieri cu solicitare de repatriere, neplata salariului, nerespectarea normelor de protectie a muncii, nerespectarea conditiilor igienice, conditii de de cazare si mancare necorespunzatoare, precum si probleme legate de transport. In contextul acestor nereguli semnalate, in special de lucratorii romani, angajati la fermele agricole unde presteaza activitati de tip sezonier sau la cei din industria carnii: stim cu totii ca am avut anumite probleme - consideram necesar ca, devine obligatoriu pentru noi, sa monitorizam constant aceasta activitate si sa monitorizam constant situatia romanilor nostri de acolo si, de asemenea, nu numai sa monitorizam, dar si sa gasim solutii rapide pentru a remedia', a precizat ministrul.

 

El a amintit ca, in 2019, cand Romania a detinut presedintia Consiliului Uniunii Europene, a fost finalizat 'dosarul a ceea ce inseamna Autoritatea Europeana a Muncii'.

 

'Am discutat recent cu Autoritatea Europeana a Muncii si, prin aceasta autoritate, tot ce inseamna Inspectia Muncii la nivel european vom putea crea echipe mixte si sa putem efectua acele controale care se impun, bineinteles, nu numai in tarile unde lucreaza romanii dar si aici, pentru a proteja si pe ceilalti lucratori europeni care lucreaza in Romania. Suntem intr-o situatie in care noi, autoritatile, atat din Germania cat si din Romania, trebuie sa le acordam incredere cetatenilor nostri, dar mai ales sa le demonstram ca ei trebuie sa aiba incredere in noi si in colaborarea dintre noi, astfel incat sa ne aduca cu sinceritate toate problemele si impreuna sa gasim solutii la aceste probleme', a mai spus ministrul Muncii.



Poti fi interesat si de