Lidl Romania a investit peste 35 mil. lei in dezvoltarea comunitatilor locale, in 2021

Lidl Romania a investit peste 35 mil. lei in dezvoltarea comunitatilor locale, in 2021


Retailerul Lidl Romania a investit peste 35 de milioane de lei, in perioada 1 martie 2021 - 28 februarie 2022, pentru dezvoltarea comunitatilor locale, informeaza compania.

Initiativele derulate pentru dezvoltarea durabila a societatii romanesti s-au derulat sub titulatura "Pentru un viitor mai bun" si au sustinut programe strategice din patru domenii de responsabilitate sociala: educatie, protectia mediului, servicii de urgenta si programe strategice pentru dezvoltarea comunitatilor - aliniate la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabila ale ONU.

 

Astfel, compania a sprijinit peste 90 de ONG-uri ce desfasoara programe ce raspund unor nevoi acute identificate in comunitatile locale, de la cresterea calitatii invatamantului din mediiile defavorizate si perfectionarea cadrelor didactice de la nivel national, pana la educatie pentru protectia mediului si combaterea poluarii cu plastic a naturii.

 

Potrivit sursei citate, pentru Protectia mediului au fost alocate peste 13,6 milioane de lei in vederea combaterii si prevenirii poluarii cu plastic si a reducerii risipei alimentare, suma care s-a concretizat in 2021 in Programul ASAP (Armata Selectarii Atente a Plasticului), Programul "Cu Apele Curate", activitatile Patrulei Zero Plastic, coordonata de WWF (World Wildlife Fund), dezvoltarea retelei nationale de Banci pentru Alimente (in Bucuresti, Cluj-Napoca, Roman, Brasov, Oradea, Timisoara, Constanta, Craiova si Galati).

 

De asemenea, Lidl Romania a sustinut cu peste 10 milioane de lei sase parteneri strategici din domeniul Educatie, prin programe derulate cu Centrul Step by Step, Teach for Romania, Paine si Maine, Asociatia de Valori in Educatie si Fundatia Leaders. In plus, retailerul a sprijinit cu peste 2,7 milioane de lei dezvoltarea infrastructurii serviciilor de urgenta, pentru achizitia a sase motociclete de interventie urbana, echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordarii extrem de rapide a primului ajutor, care deservesc judetele Mures, Sibiu si Oradea, a unei ambulante special proiectate pentru uzul pediatric, pentru Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu", in urma apelului la solidaritate lansat de Salvati Copiii Romania, unei multifunctionale de descarcerare din dotarea elicopterului SMURD Bucuresti; ansamblului de corturi din cadrul Postului Medical Avansat aflat in dotarea Autospecialei de Interventie la Accidente Colective si Calamitati apartinand ISU Iasi.

 

Totodata, in anul financiar 2021, Lidl Romania a continuat sustinerea programului Bucurestiul Pregatit, care a finantat patru proiecte de informare si educare pe tema riscului seismic si pregatirea pentru cutremur pentru locuitorii din Bucuresti si Ilfov, cursuri de prim-ajutor si/sau pregatire pentru cutremur in gradinite, scoli, licee, facultati si cresterea capacitatii pentru interventia post-cutremur. De la lansarea programului, 3.000 de oameni au facut cursuri de prim-ajutor, 13.000 de elevi si profesori au facut cursuri de pregatire pentru cutremur, 17 caini de cautare-salvare au fost certificati pentru actiuni de salvare din daramaturi si 200.000 de oameni au fost expusi mesajului despre riscul seismic.

 

"Si in anul 2021, Lidl a continuat sa sustina programul Fondul pentru un viitor mai bun in comunitati, ce ofera micro-granturi nerambursabile pentru initiative comunitare de protectie a mediului si educatie. Cea de-a doua editie a programului s-a adresat initiativelor din 5 orase: Bacau, Baia Mare, Constanta, Ploiesti, Timisoara. In total, 35 de proiecte din domeniile educatie si protectia mediului au fost alese pentru a raspunde concret nevoilor comunitatilor. Printre acestea se numara si cateva proiecte implementate in premiera sau care au surprins prin atractivitate si interes comunitatile carora li s-au adresat: prima piesa de teatru de animatie jucata si pusa in scena de adolescenti cu scenografie din materiale reciclabile din Bacau, primul proiect de compostare cu 3 puncte in Baia Mare si primul proiect de "citizens science" cu puncte de observatie pe canalul Bega din Timisoara", se mentioneaza in comunicatul citat.

 

Lidl Romania a continuat parteneriatul strategic cu Ambasada Sustenabilitatii si, in anul 2021, in premiera in Romania, a fost celebrata Ziua Sustenabilitatii, pe data de 27 octombrie cand este sarbatorita la nivel global.

 

In acelasi timp, au fost sustinute proiectele Asociatiei Zi de Bine si s-au implementat 12 proiecte la nivel national, in 21 de judete, de care au beneficiat 15.000 de persoane, in cauze legate de educatie, sanatate, incluziune sociala, combaterea saraciei si protectia mediului.



Poti fi interesat si de