Petre Daea: Angajatii APIA sa fie in slujba fermierului si sa isi faca datoria

Petre Daea: Angajatii APIA sa fie in slujba fermierului si sa isi faca datoria


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis un nou mesaj angajatilor Agentiei pentru Plati si Interventie in Agricultura (APIA) din teritoriu, respectiv "sa fie in slujba fermierului si sa isi faca datoria din fisa postului", dupa ce acestia au protestat, miercuri, in fata sediului Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) fata de perspectiva scaderii salariilor de la 1 ianuarie 2018, ca efect al aplicarii Legii salarizarii unitare.

apia daea platiMinistrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis un nou mesaj angajatilor Agentiei pentru Plati si Interventie in Agricultura (APIA) din teritoriu, respectiv "sa fie in slujba fermierului si sa isi faca datoria din fisa postului", dupa ce acestia au protestat, miercuri, in fata sediului Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) fata de perspectiva scaderii salariilor de la 1 ianuarie 2018, ca efect al aplicarii Legii salarizarii unitare.


"Vreau sa le transmit lucratorilor din APIA, pe care ii respect foarte mult, spunandu-le, ca de fiecare data, sa fie in slujba fermierului si sa isi faca datoria din fisa postului, avand in vedere raspunderea exceptionala pe care o au pentru acordarea subventiilor la timp. Tara face eforturi extraordinare sa aloce bani de la bugetul statului, pentru a ajunge rapid la fermieri, in asa fel incat acestia sa execute la timp lucrarile, in folosul tarii si cu respect pentru cetatenii sai", a declarat, miercuri, Petrea Daea, la conferinta prilejuita de lansarea primului program national pentru carne de porc 100% romaneasca.

Ministrul a sustinut ca nu intelege de ce unii angajati isi parasesc locul de munca pentru a "cauta ceea ce au" si a afirmat ca acestia sunt platiti la zi "cu retributii respectabile si meritate".

"De aceea nu am inteles si nu voi intelege niciodata de ce unii isi parasesc locul de munca pentru a cauta ceea ce au si nu inteleg ca respectul trebuie pastrat indiferent unde te afli. (...) Astazi le promit celor de la APIA sa stea linistiti si sa munceasca in folosul si pentru fermieri, pentru ca sunt platiti astazi si sunt platiti la zi. Au niveluri de retributii respectabile si meritate. Este pacat sa cautam in sacul altuia cand in geamantanul tau nu ai introdus efortul zilnic si lacrima de sudoare care merita pentru a putea sa raspunzi. Ai ceva in geamantan? Da! Munca, respectul, atitudinea corecta, iar cel ce va vorbeste a avut tot timpul grija sa-i respecte pe toti si sa nu promita ceea ce nu poate face, dar sa faca ceea ce s-a stabilit. Am stabilit acest drum, mergem impreuna", a adaugat Daea.

Angajatii Agentiei pentru Plati si Interventie in Agricultura (APIA) au protestat miercuri in fata Ministerului Agriculturii aproape 4 ore, iar discutiile cu reprezentantii Ministerului Agriculturii nu au avut niciun rezultat.

"Domnul ministru (al Agriculturii, Petre Daea - n. r.) nu a venit. A fost domnul secretar de stat. Cererea noastra a fost trecerea pe aparatul central, atat. Nu renuntam pana nu obtinem lucrul acesta. Nu alte discutii, alte ordonante care sa ne ajute sau alte sporuri. Singura solutie este trecerea pe grila aparatului central. Au incercat sa ne spuna ca incearca alte variante, dar nu suntem de acord. Suntem o singura agentie. Noi am transmis ca nu o sa periclitam sub nicio forma platile catre fermieri, dar pana la un punct", a afirmat presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor APIA, Octavian Mateescu.

Acesta a subliniat ca angajatii APIA isi merita salariile pe care le primesc si a atras atentia ca nu trebuie sa fie platiti pe grile diferite in teritoriu si la centru.

"Nu ne-au promis nimic, tocmai asta este problema. Au incercat sa spuna acelasi lucru: sa muncim si ca salariile noastre sunt deja bune. Ne meritam salariile astea pe care le avem si care vor scadea de la 1 ianuarie. Noi am transmis ca nu vrem discriminare, nu vrem sa fim platiti unii pe o grila, altii pe o grila, dar, in situatia in care va fi o mica crestere, de 20 - 30 de lei, practic, aici a fost asteptarea, deci trebuie sa asteptam, ca ar mai fi nevoie de ceva bani pentru trecerea pe grila aparatului central. In situatia asta, sustin dansii, ne-ar creste cu o suma foarte mica si noua", a explicat liderul sindical.

Octavian Mateescu a aratat, anterior, ca salariile angajatilor APIA vor scadea cu sume cuprinse intre 700 si 2.800 lei de la 1 ianuarie 2018.

Incepand de joi, 16 noiembrie, angajati ai APIA din mai multe judete din tara au intrerupt lucrul in semn de protest fata de perspectiva scaderii salariilor de la 1 ianuarie 2018, ca efect al aplicarii Legii salarizarii unitare si a OUG 79/2017 prin masura transferului platii contributiilor sociale de la angajator la angajat.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis angajatilor APIA din teritoriu "sa fie linistiti si sa munceasca", pentru ca sunt platiti pentru munca lor.

Contact de AGERPRES saptamana trecuta, directorul general al APIA, Adrian Pintea, a anuntat ca exista un proiect de ordonanta de urgenta care va reglementa problema salarizarii, iar acest aspect le-a fost transmis liderilor de sindicat intr-o intalnire ce a avut loc marti, 14 noiembrie, la minister.

APIA are, in prezent, 4.859 de posturi, din care in jur de 400 sunt la nivel central.



Poti fi interesat si de