Valabilitatea permiselor de pescuit in Delta, prelungita pana in mai

Valabilitatea permiselor de pescuit in Delta, prelungita pana in mai


Valabilitatea permiselor de pescuit comercial in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (RBDD) emise anul trecut de Administratia RBDD din Tulcea a fost prelungita pana la finele lunii mai, potrivit unui comunicat de presa remis AGERPRES de institutia din subordinea Ministerului Mediului.

pescari1Valabilitatea permiselor de pescuit comercial in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (RBDD) emise anul trecut de Administratia RBDD din Tulcea a fost prelungita pana la finele lunii mai, potrivit unui comunicat de presa remis AGERPRES de institutia din subordinea Ministerului Mediului.


Decizia a fost adoptata deoarece pentru reglementarea activitatii de pescuit comercial pe anul 2017, respectiv pentru emiterea autorizatiilor de pescuit comercial, autorizatiilor de captura, achizitie, comercializare si vizarea permiselor de pescuit comercial, este necesara aparitia Ordinului privind aprobarea masurilor de reglementare a efortului de pescuit si cotele de pescuit alocate pentru anul 2017 si a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare si a centrelor de prima vanzare in vederea desfasurarii activitatii pe anul 2017, se arata in sursa citata.

In anii trecuti, Administratia RBDD a prelungit pana la finele lunii martie, uneori pana in luna iunie, valabilitatea permiselor de pescuit comercial emise in anii precedentii, din cauza aparitiei cu intarziere a actelor normative semnate de conducerile Ministerului Agriculturii si Ministerului Mediului.

Circa 1.100 de persoane din judetele Tulcea si Constanta cu domiciliul pe teritoriul Rezervatiei au avut anul trecut permise de pescuit comercial in Delta Dunarii. Ele isi vor desfasura in continuare activitatea daca si-au indeplinit cotele de capturi asumate anul trecut in momentul eliberarii permiselor.

Anual, pe baza studiilor efectuate de cercetatori, Ministerul Mediului aproba Ordinul privind aprobarea masurilor de reglementare a efortului de pescuit si cotele de pescuit alocate pentru anul in curs, iar Ministerul Agriculturii, pe baza evaluarilor realizate inclusiv de medicii veterinari, adopta Ordinul privind nominalizarea punctelor de debarcare si a centrelor de prima vanzare din Delta Dunarii.



Poti fi interesat si de