Furnizorii de grau refuza sa participe la licitatiile organizate de Egipt

Furnizorii de grau refuza sa participe la licitatiile organizate de Egipt


Egiptul nu a primit nicio oferta de livrare de grau la licitatia organizata vineri de Autoritatea Generala pentru Aprovizionare, ceea ce ridica semne de intrebare cu privire la capacitatea autoritatilor egiptene de a accesa pietele internationale de grau, atata timp cat mentin conditia unui continut zero de cornul secarei, transmite Reuters.

furnizori grauEgiptul nu a primit nicio oferta de livrare de grau la licitatia organizata vineri de Autoritatea Generala pentru Aprovizionare, ceea ce ridica semne de intrebare cu privire la capacitatea autoritatilor egiptene de a accesa pietele internationale de grau, atata timp cat mentin conditia unui continut zero de cornul secarei, transmite Reuters.
Egiptul, cel mai mare cumparator mondial de grau, depinde de importurile de grau pentru a derula un program de subventionare a painii de care beneficiaza milioane de cetateni si care ar putea avea de suferit daca oficialii egipteni continua sa mentina o interdictie privind importul de grau continand chiar si cel mai mic nivel de cornul secarei. Aceasta in conditiile in care furnizorii insista ca este practic imposibil sa garanteze un continut zero de cornul secarei.

Decizia luata vineri de autoritatile de la Cairo de a anula licitatia international vine dupa ce o nava continand 63.000 de tone de grau rusesc a fost respinsa de inspectorii egipteni in portul Novorossiisk.

Este a doua livrare de grau respinsa de inspectorii egipteni in portul de origine, dupa ce anterior acestia au refuzat o livrare de 63.000 de tone de grau romanesc aflata in portul Constanta. Ambele livrari au fost contractate in conformitate cu prevederile anterioare, care impuneau un continut maxim de cornul secarei de 0,05%, standardul acceptat la nivel international, dar care a fost modificat de GASC la finele lunii trecute.

Riscul de a participa la licitatiile organizate de GASC este prea mare in momentul actual. Este o nebunie sa oferi ceva ce stii ca nu poti livra, iar un continut zero de cornul secarei este imposibil, a declarat un trader european. Potrivit traderilor, ceea ce i-a nemultumit cel mai mult a fost decizia autoritatilor egiptene de a modifica, in mod unilateral, conditiile contractuale, furnizorii insistand asupra faptul ca acordurile convenite trebuie onorate. Traderii se asteapta ca la inceputul saptamanii viitoare sa fie luata o decizie cu privire la contractele in suspensie.

Zilele trecute, traderul de cereale Cerealcom Dolj, a cerut Egiptului sa ii returneze o suma de aproximativ 500.000 de dolari reprezentand garantia pentru o livrare de grau pe care nu o mai poate face din cauza unei dispute cu privire la continutul de cornul secarei.

Nu vom mai participa la licitatii pana cand nu vor renunta la aceasta cerinta neobisnuita privind un continut zero de cornul secarei, a declarat Mihai Andrei Anghel, responsabil pentru relatiile internationale la Cerealcom Dolj, adaugand ca Cerealcom nu este sigura ca va mai livra grau Egiptului daca autoritatile de la Cairo schimba frecvent regulile.Save



Poti fi interesat si de