Cris-Tim estimeaza afaceri de 90 de milioane de euro in 2014, in crestere cu 15%

Cris-Tim estimeaza afaceri de 90 de milioane de euro in 2014, in crestere cu 15%


Producatorul roman de mezeluri, Cris-Tim, incheie anul 2014 cu o cifra de afaceri estimata la nivelul grupului de aproximativ 90 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de 2013 si o rata a profitului operational (EBITDA) de 10%, potrivit datelor furnizate de companie.

cris-tim logo1Producatorul roman de mezeluri, Cris-Tim, incheie anul 2014 cu o cifra de afaceri estimata la nivelul grupului de aproximativ 90 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de 2013 si o rata a profitului operational (EBITDA) de 10%, potrivit datelor furnizate de companie.


'Anul 2014 a fost unul de crestere si de investitii. Achizitia celor mai noi tehnologii de productie, siguranta alimentara si eficientizarea proceselor au fost prioritare pentru noi in acest an si ne propunem sa continuam in aceeasi directie si in 2015. Ne-am concentrat eforturile, de asemenea, pe eficientizarea distributiei directe, prin extinderea parteneriatelor cu retelele de magazine de proximitate. Totodata, ne-am dezvoltat portofoliul de produse, am extins anumite branduri si categorii, acoperind mai bine cererea de produse Cris-Tim pe segmente cu potential mare de dezvoltare: produsele crud - uscate si feliate', a declarat Radu Timis, presedintele Grupului Cris-Tim.

Potrivit sursei citate, 2014 a fost si anul investitiilor sustinute in tehnologie si siguranta alimentara, fiind alocate astfel peste 8 milioane de euro pentru achizitia de echipamente de ultima generatie si liniilor de ambalare si procesare a carnii.

Investitiile au fost directionate, de asemenea, si catre divizia de productie si procesare a laptelui, care in acest moment a ajuns sa proceseze o cantitate de 12.000 litri de lapte pe zi, obiectivul de productie pentru urmatorii ani fiind de 16.000 litri de lapte pe zi.

De asemenea, linia de mezeluri a grupului - reprezentata de doua companii - a inregistrat rezultate cu 20% mai mari fata de 2013.

In 2013, Cris-Tim a primit, pentru al saselea an consecutiv, titlul de Trusted Brand la categoria produse din carne, in urma celui mai important studiu de piata asupra consumatorului in Europa, realizat de revista Reader's Digest in 15 tari, printre care si Romania. De asemenea, Cris-Tim este brandul de mezeluri cu cea mai mare notorietate in piata, conform ultimului studiu U&A realizat impreuna cu Mercury Research.



Poti fi interesat si de