Scutire totala de taxe vamale pentru moldoveni

Scutire totala de taxe vamale pentru moldoveni


Importurile de produse din carne, unele sortimente de carne, produse lactate, cereale, zahar si oua din Republica Moldova beneficiaza in prezent de scutire totala de taxe vamale, precizeaza Directia Generala a Vamilor /DGV/, intr-un comunicat remis Agerpres.

scutiri-carne1Importurile de produse din carne, unele sortimente de carne, produse lactate, cereale, zahar si oua din Republica Moldova beneficiaza in prezent de scutire totala de taxe vamale, precizeaza Directia Generala a Vamilor /DGV/, intr-un comunicat remis Agerpres.


Potrivit DGV, pentru aceste produse nu mai este necesar ca importatorii sa aplice pentru contingent si sa garanteze taxele la import.

Anterior, importurile acestor produse beneficiau de anumite facilitati, prin contingente tarifare anuale scutite de taxe vamale, dar din septembrie, prin Acordul de asociere incheiat intre UE si Republica Moldova, tratamentul tarifar este mai favorabil.

'Produsele care fac obiectul contingentelor tarifare anuale scutite de taxe vamale, prevazute in anexa I.1 la Regulamentul (CE) nr. 55/ 2008 (unele sortimente de carne, produse lactate, produse din carne, cereale, zahar si oua) beneficiaza in prezent, in baza Acordului de asociere, de scutire totala de taxe vamale, daca se prezinta dovada originii preferentiale (certificatul EUR1 sau declaratia de origine pe factura). De aceea, pentru aceste produse nu mai este necesar ca importatorii sa aplice pentru contingent si sa garanteze taxele la import', se arata in comunicatul DGV.

Pentru o parte din legumele si fructele care beneficiaza de scutirea componentei ad valorem a taxei vamale - unele sortimente de rosii, usturoi, struguri, mere si prune, Acordul de asociere prevede o scutire totala de taxe vamale in limitele contingentelor tarifare.

Daca importatorul aplica pentru contingentul tarifar, garantia constituita privind taxa vamala trebuie sa acopere doar componenta cantitativa a taxei vamale si nu intregul cuantum al taxei vamale, deoarece componenta ad valorem este scutita in baza regulamentului mentionat. Pentru a beneficia de aceste facilitati, importatorul trebuie sa prezinte, de asemenea dovada ca marfurile sunt originare din Republica Moldova. Garantia se restituie la momentul alocarii contingentului de catre Comisia Europeana.

Acordul de asociere nu priveste regimul TVA si al accizelor si, ca urmare, conform Codului fiscal al Romaniei, aceste taxe sunt exigibile la importul in Romania.



Poti fi interesat si de