Forumul pe agricultura China-Europa Centrala si de Est, in octombrie, la Bucuresti

Forumul pe agricultura China-Europa Centrala si de Est, in octombrie, la Bucuresti


Vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat luni ca la finele lunii octombrie Bucurestiul va gazdui, in cadrul celui mai mare targ agricol international, Forumul China-Europa Centrala si de Est, primul eveniment de aceasta natura organizat in afara R.P. Chineze si a anuntat, totodata, ca Romania este pe punctul de a realiza primele exporturi spre China de carne de porc si bovine vii.

ctin11siteVicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat luni ca la finele lunii octombrie Bucurestiul va gazdui, in cadrul celui mai mare targ agricol international, Forumul China-Europa Centrala si de Est, primul eveniment de aceasta natura organizat in afara R.P. Chineze si a anuntat, totodata, ca Romania este pe punctul de a realiza primele exporturi spre China de carne de porc si bovine vii.


"Romania si-a stabilit prin programul de guvernare al acestui guvern faptul ca agricultura si energia sunt domeniile prioritare de dezvoltare in tara noastra. Agricultura cred ca a confirmat in ultimii ani ca poate sa fie motorul de crestere economica in Romania, dar cred ca deocamdata potentialul de dezvoltare al agriculturii nu este valorificat la nivel maxim.(...) In Romania cresterea agriculturii s-a datorat si faptului ca am avut acces la fonduri europene extrem de importante, iar faptul ca in continuare pana in 2020 vom avea acces la 20 de miliarde de euro fonduri europene ne asigura garantia ca pute sa dezvoltam in continuare nivelul productiilor din tara noastra. Cred ca acest lucru asigura premisele unui potential de export din tara noastra semnificativ, potential care se doreste a fi pus in valoare inclusiv prin colaborarea cu companiile din tara dumneavoastra", a declarat vicepremierul Daniel Constantin.

El a salutat faptul ca in ultimii doi ani numarul intalnirilor politice si economice romano-chineze a crescut simtitor.

"In primul rand salut vizita pe care ministrul chinez al Agriculturii, domnul Han, a avut-o anul acesta la Bucuresti. O vizita care s-a incheiat cu semnarea unui Memorandum extrem de important care stabileste cadrul larg de cooperare intre tarile noastre. (...) As vrea sa punctez un lucru extrem de important si cred ca este primul rezultat concret al vizitei pe care domnul ministru Han a avut-o in Romania, dar si a vizitei pe care o avem astazi in acest format in tara dumneavoastra, faptul ca la sfarsitul lunii octombrie, cu ocazia celui mai important targ pentru agricultura international pe care il organizeaza Romania, va avea loc Forumul pentru Agricultura dintre China si Europa Central si de Est. As vrea sa multumesc Guvernului Republicii Populare Chineze pentru faptul ca a acordat Romaniei onoarea de a organiza primul Forum la acest nivel in afara tarii dumneavoastra. Cred ca reprezinta o oportunitate pentru companiile chinezesti care vor participa de a cunoaste potentialul pe care-l are agricultura romaneasca, potentialul pe care il au cele 16 tari din Europa Centrala si de Est", a spus Constantin.

El a mentionat si faptul ca in 2013 si 2014 intre Romania si China s-au semnat acorduri importante la nivel sanitar-veterinar "care permit pentru prima data, intre tarile noastre, deschiderea pietei din China pentru produsele romanesti, in special produse din carne de porc, pentru bovine vii, dar in egala masura creeaza premisele ca noi acorduri pe partea de exporturi de ovine, de miere si alte produse agroalimentare sa se intensifice in perioada urmatoare".

Ministrul Agriculturii a salutat si faptul ca pe piata din China se regasesc si destule marci romanesti de vin.

"Asa cum va spunea si domnul prim-ministru, interesul politic al Romaniei pe domeniul agriculturii este dincolo de exporturile de care vorbeam, de a dezvolta cooperarea romano-chineza in vederea cresterii productiei din tara noastra, dezvoltarea de ferme (...) apoi unitati de procesare care sa aduca valoare adaugata produselor respective", a spus Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii a mai spus ca Romania este pe punctul de a realiza primele exporturi spre China in ceea ce priveste carnea de porc si bovinele vii, transmite Agerpres.



Poti fi interesat si de