Adeverinte pentru credite bancare, din luna august

Adeverinte pentru credite bancare, din luna august


Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anuntat miercuri ca in lunile august si septembrie vor fi eliberate adeverintele in baza carora fermierii din zona productiei vegetale, precum si cei din zootehnie vor putea accesa credite de la banci pentru a-si putea finanta lucrarile agricole de toamna pana la primirea subventiei.

ctin-credite1Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anuntat miercuri ca in lunile august si septembrie vor fi eliberate adeverintele in baza carora fermierii din zona productiei vegetale, precum si cei din zootehnie vor putea accesa credite de la banci pentru a-si putea finanta lucrarile agricole de toamna pana la primirea subventiei.


"Am informat Guvernul, pentru ca ne aflam intr-o campanie de recoltat, cu privire la stadiul recoltatului pana-n momentul de fata la cateva culturi. In primul rand, la cultura de orz, recoltatul s-a incheiat in proportie de 100%. In ceea ce priveste graul si secara, suntem la stadiul de 68% pana in acest moment. Daca ma intrebati, emotiile cele mai mari in aceasta zona le avem, pentru ca au fost aceste ploi care nu au permis agricultorilor sa recolteze. Orzoaica de toamna, 95% realizat, orzoaica de primavara - 30%, rapita pentru ulei, realizat intr-o proportie de peste 90%, in cateva zile probabil ca se va incheia campania", a declarat ministrul Agriculturii in cadrul unei conferinte de presa la finalul sedintei de guvern.

Daniel Constantin a adaugat ca nu doreste sa dea cifre cu privire la productia medie inregistrata pana la acest moment, intrucat le-a promis fermierilor sa nu se discute in aceasta perioada de cantitati, pentru a nu influenta preturile..

"De asemenea, pentru ca fermierii au nevoie pentru campania de toamna si vor fi foarte multi care vor accepta schema pe care a introdus-o deja Ministerul Agriculturii prin Guvern si aprobata de Parlament de certificate de depozit, deci nu vor vinde productia direct, vor avea nevoie de un sprijin pentru a incepe campania de toamna. I-am informat pe membrii Guvernului si o sa facem public in zilele urmatoare si catre fermieri ca la inceputul lunii august vom putea sa fim in masura sa acordam adeverinte, astfel incat sa aiba posibilitatea inainte sa-si incaseze subventia sa poata sa contracteze anumite credite - asa cum am facut si pana acum in baza unei conventii pe care am semnat-o cu bancile - astfel incat sa aiba banii necesari in toamna atunci cand vor incepe campania de insamantare. Este o solicitare pe care au facut-o fermierii, atat pentru productia vegetala, dar si pentru productia zootehnica, acolo unde cred ca la inceputul lunii septembrie, dupa ce se va incheia operatiunea de control pe teren, vom fi in masura sa eliberam aceste adeverinte", a afirmat ministrul Agriculturii.



Poti fi interesat si de