Graul s-ar putea scumpi cu 15%, in 2014


Pretul graului pe plan local s-ar putea mentine relativ stabil in perioada urmatoare, dar este posibil ca 2014 sa aduca scumpiri de pana la 15%, deoarece, din punct de vedere statistic, este putin probabila repetarea anului agricol foarte bun, atat in Romania, cat si la nivel global, potrivit unei analize realizate de analistii casei de brokeraj XTB Romania, data publicitatii. "In prezent, pretul graului este semnificativ mai redus decat in aceeasi perioada a anului trecut, atat datorita conditiilor favorabile productiei interne de anul acesta, cat si scaderii semnificative a pretului la nivel international. Graul tranzactionat la Bursa de Marfuri de la Chicago (CBOT) s-a ieftinit cu peste 22% in ultimul an, iar leul este, la randul sau, cu aproape 5,4% mai puternic fata de dolar, decat acum un an. Astfel, pe piata locala, pretul de achizitie de la producatori este cu aproape 20% mai mic decat anul trecut si, independent de alti factori, deprecierea pretului ar trebui sa se reflecte intr-o ieftinire a produselor ce au la baza graul", arata Claudiu Cazacu, analist-sef la XTB Romania. Romania a realizat exporturi semnificative in ultima perioada. In luna august, a exportat in afara Uniunii Europene 9,6% din productia totala de grau (736.000 de tone), la un pret mediu de 183 euro pe tona.Egiptul, care a importat 181.000 de tone in august, a continuat sa fie interesat de graul romanesc, realizand o comanda de 60.000 de tone, in noiembrie, de data aceasta la un pret de 224 euro pe tona, cu 22,4% mai ridicat. Pretul mai ridicat la export se poate reflecta intr-o scumpire si pe piata interna, dar trebuie pus in contextul cererii ridicate din tarile arabe, arata Cazacu.

grauPretul graului pe plan local s-ar putea mentine relativ stabil in perioada urmatoare, dar este posibil ca 2014 sa aduca scumpiri de pana la 15%, deoarece, din punct de vedere statistic, este putin probabila repetarea anului agricol foarte bun, atat in Romania, cat si la nivel global, potrivit unei analize realizate de analistii casei de brokeraj XTB Romania, data publicitatii. "In prezent, pretul graului este semnificativ mai redus decat in aceeasi perioada a anului trecut, atat datorita conditiilor favorabile productiei interne de anul acesta, cat si scaderii semnificative a pretului la nivel international. Graul tranzactionat la Bursa de Marfuri de la Chicago (CBOT) s-a ieftinit cu peste 22% in ultimul an, iar leul este, la randul sau, cu aproape 5,4% mai puternic fata de dolar, decat acum un an. Astfel, pe piata locala, pretul de achizitie de la producatori este cu aproape 20% mai mic decat anul trecut si, independent de alti factori, deprecierea pretului ar trebui sa se reflecte intr-o ieftinire a produselor ce au la baza graul", arata Claudiu Cazacu, analist-sef la XTB Romania. Romania a realizat exporturi semnificative in ultima perioada. In luna august, a exportat in afara Uniunii Europene 9,6% din productia totala de grau (736.000 de tone), la un pret mediu de 183 euro pe tona.Egiptul, care a importat 181.000 de tone in august, a continuat sa fie interesat de graul romanesc, realizand o comanda de 60.000 de tone, in noiembrie, de data aceasta la un pret de 224 euro pe tona, cu 22,4% mai ridicat. Pretul mai ridicat la export se poate reflecta intr-o scumpire si pe piata interna, dar trebuie pus in contextul cererii ridicate din tarile arabe, arata Cazacu.


"Mai mult, graul este mai ieftin in Bulgaria, unde preturile au ajuns, in noiembrie, sa fluctueze la preturi sub 180 euro/tona. De altfel, traderii au putut realiza profituri consistente cumparand grau ieftin din Bulgaria in vara, depozitandu-l si exportandu-l ulterior catre tarile arabe la preturi in crestere, conform sefului Asociatiei Nationale a Granelor din Bulgaria. Preturi mai coborate sunt si in Ungaria, unde la jumatatea lui noiembrie pretul pe bursa de la Budapesta se situa la aproximativ 164 de euro/tona", explica analistul XTB.

Analiza reaminteste ca, pe pietele internationale, pretul graului a scazut cu aproximativ 31,8% in ultimele 17 luni, de la un maximum de 9,37 dolari pe busel (un busel = 27 de kilograme), in iulie 2012, pana la 6,39 dolari pe 10 decembrie 2013. Fata de acum un an, pretul este cu 22,5% mai jos, subliniaza analistii. In ultimele sase luni, pretul a fost mai calm, osciland in jurul unui nivel mediu de 6,75 dolari pe busel. Miscarea de ieftinire a fost generata initial de echilibrarea balantei dintre cerere si oferta pe final de 2012, urmata de cresterea ofertei anticipate, in prima jumatate a acestui an.

Fondurile de investitii si de hedging si-au inchis din pozitiile de cumparare, iar investitorii de retail s-au asociat tendintei, marindu-si volumele pe vanzare. Pozitia neta pe vanzare a fondurilor de hedging pe complexul marfurilor agricole a ajuns la un maximum al anului 2013, potrivit datelor Comisiei de Tranzactionare Futures a Marfurilor (CFTC). Pentru grau, pozitia neta a celor care mizeaza pe vanzare a ajuns la 66.041 contracte, cea mai mare de cand exista raportari, din 2006. Pe de alta parte, analistii XTB arata ca pretul a devenit prea mic pentru producatori, iar Franta a preferat sa isi mareasca stocurile interne in loc sa exporte la preturile curente, iar exemplul ei ar putea fi luat si de alte tari exportatoare.

"Graul a avansat temporar, in a doua jumatate a lunii noiembrie, pe seama previziunilor ca vremea rece din SUA va afecta recolta de iarna. Cererea la export pentru produsele americane a devenit mai puternica, avantajata de cresterea preturilor in Rusia, unul dintre primii exportatori la nivel mondial, peste cele din piata internationala. Cumparatorii au fost, astfel, indemnati sa gaseasca surse alternative. Vanzarile efectuate de SUA, cel mai mare exportator din lume, pot creste semnificativ. Graul inspectat pentru export de autoritatile americane este cu 23% mai mult in saptamana incheiata pe 28 noiembrie, ceea ce ar putea pune presiune negativa pe preturi. Pe de alta parte, estimarile USDA (Ministerul Agriculturii din SUA) vorbesc de o productie record in sezonul 2013/2014. Daca se vor confirma estimarile de productie si daca vremea va favorabila recoltei, o posibila tinta de pret pentru jumatatea anului viitor se afla la 5,5 dolari/busel, comparativ cu 6,2 - 7 dolari/busel, intervalul in care oscileaza acum pretul graului la CBOT", releva analiza.

Pentru 2014, estimarile ce tin de suprafata cultivata la nivel international sunt in crestere cu cinci milioane de hectare, pana la 225,4 milioane de hectare, cea mai mare suprafata din ultimii 17 ani, potrivit datelor publicate de International Grain Council. Suprafetele cultivate vor fi mai mari in SUA, UE si China, iar un asemenea scenariu ar duce la o scadere in importuri din partea puterii asiatice, care poate influenta, prin dimensiunea sa, balanta cerere - oferta. Pretul s-ar putea indrepta, astfel, spre regiunea de 6 dolari/busel.

Trebuie avut, insa, in vedere impactul vremii reci din SUA, care, daca se mentine, ar afecta cultura de iarna, reprezentand trei sferturi din productia totala din SUA. De asemenea, datorita pozitiilor din piata masiv orientate spre vanzare, orice reversare ar aduce o goana dupa inchiderea pozitiilor, instituind o apreciere impulsiva, subliniaza analistii. X-Trade Brokers Dom Maklerski este lider pe piata de brokeraj in Europa Centrala si de Est. Infiintata in 2002, in Polonia, compania are peste 20 de sucursale in Europa, Asia si America de Sud. XTB Romania este activa pe piata din 2008.



Poti fi interesat si de