Crescatorii francezi de pasari primesc despagubiri

Crescatorii francezi de pasari primesc despagubiri


Comisia Europeana a aprobat acordarea unor despagubiri in valoare de 65 de milioane de euro pentru crescatorii francezi de pasari afectati de gripa aviara, in special pentru crescatorii de rate si gaste care au avut de suferit de pe urma restrictiilor veterinare, informeaza AFP.

gaini senatUn purtatorul de cuvant al Executivului comunitar a precizat ca jumatate din aceste despagubiri provin de la autoritatile franceze, iar cealalta de la bugetul european. Despagubirile vor fi acordate tuturor crescatorilor de pasari care au inregistrat pierderi din cauza sacrificarii si ne-inlocuirii efectivelor de pasari, in ideea de a tine sub control epizootiile din 2016 si 2017.

Crescatorii de rate si gaste din sud-vestul Frantei, care au fost cei mai afectati de gripa aviara, au cerut de mai multe ori in ultimele luni o mai buna despagubire pentru pierderile lor.

Autoritatile franceze au inceput deja sa acorde crescatorilor partea care le revine din despagubiri, insa pentru sumele care ar urma sa vina de la Politica Agricola Comuna (PAC) este nevoie de aprobarea Comisiei Europene. Acordul Bruxelles-ului va permite deblocarea partii europene din aceste despagubiri, adica 32,5 milioane de euro, fonduri pe care autoritatile franceze le vor putea distribui pana la data de 30 septembrie 2018.

Marimea despagubirilor care vor fi acordate fiecarui crescator va fi calculata in functie de numarul animalelor care nu au mai fost crescute din cauza restrictiilor veterinare precum si pe baza marjei standard de profit din crescatoriile de pasari din Franta, a declarat un purtator de cuvant al Comisiei.

De asemenea, despagubirile vor varia in functie de tipul de crescatorie, avand in vedere ca marjele de profit nu sunt la fel in cazul crescatoriilor conventionale decat in cazul celor ecologice.

Potrivit unei surse din interiorul Comisiei, in paralel, Executivul european analizeaza o cerere venita din partea autoritatilor franceze care vor sa extinda campul ajutoarelor varsate diferitilor actori de pe lantulcarniide pasare. Guvernul francez vrea sa poata acoperi si o perioada de dupa luna mai 2017, cand au continuat sa fie inregistrate pierderi in pofida eliminarii restrictiilor veterinare.



Poti fi interesat si de