UE solicita Cehiei sa clarifice masurile privind pesta porcina africana

UE solicita Cehiei sa clarifice masurile privind pesta porcina africana


Comisia Europeana a cerut autoritatilor cehe sa clarifice decizia de a solicita importatorilor sa testeze carnea si produsele din carne de porc provenite din tarile unde a fost confirmata pesta porcina africana, informeaza Reuters.

"Suntem in legatura in aceasta problema", a afirmat un purtator de cuvant al Executivului comunitar, adaugand ca Bruxelles-ul a cerut autoritatilor veterinare din Cehia sa-si clarifice intentiile.

 

UE controleaza asigurarea unui comert sigur cu produsele alimentare, iar "orice masuri suplimentare sunt considerate nejustificate", a explicat purtatorul de cuvant al Comisiei Europene.

 

Importatorii cehi de carne si produse din carne de porc din tarile unde a fost confirmata prezenta pestei porcine africane sunt considerati raspunzatori de efectuarea testelor pentru virus, a anuntat joi Autoritatea Veterinara din Cehia.

 

Importatorii sunt obligati sa testeze toate importurile de carne si produse din carne de porc din Belgia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Polonia si Romania. Cei care nu respecta aceste reglementari vor fi amendati cu pana la doua milioane de coroane cehe (aproximativ 90.000 de dolari).

 

Recent au fost raportate cazuri de pesta porcina africana in Belgia si Polonia, care sunt al treilea si, respectiv, al patrulea mare exportator de carne si produse din carne de porc catre Cehia.

 

Luna trecuta, Romania a confirmat cea mai grava epidemie de la Al Doilea Razboi Mondial si pana in prezent, sacrificand peste 300.000 de porci din cauza pestei porcine africane.

 

Pesta porcina africana este o boala virala a porcinelor domestice si salbatice, cu evolutie rapida si mortalitate de pana la 100% pentru porcii care se imbolnavesc. Pentru aceasta boala nu exista vaccin si nici tratament.

 

Singurele metode de preventie eficiente sunt mentinerea unui nivel inalt de biosecuritate la ferme si gestionarea rapida si eficienta a posibilelor focare de boala - raportare, restrictii privind miscarea animalelor, a produselor si subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile si controlul circulatiei animalelor.

 

Potrivit autoritatilor veterinare, pesta porcina africana nu afecteaza si nu se transmite la oameni, neexistand nici cel mai mic risc de imbolnavire, insa exista un impact la nivel social si din punct de vedere economic.



Poti fi interesat si de